Este vorba despre Steve Albini, icon rock și legendar producător muzical. Regretatul producător a încetat din viață la vârsta de 61 de ani, după ce a suferit un atac de cord la Electronic Audio, studioul său de înregistrări din Chicago.
Moartea lui Steve Albini a fost confirmată de membrii studioului
Moartea producătorului din SUA sa a fost confirmată de membrii personalului studioului. Publicația Pitchfork amintește că Albini a fost liderul unor trupe underground precum „Shellac”, „Big Black”, „Rapeman” și „Flour”.
El a devenit cunoscut ca producător al unor albume majore precum:
- „In Utero” al trupei Nirvana;
- „Surfer Rosa” al trupei Pixies;
- „Rid of Me” al lui PJ Harvey;
- „Journal For Plague Lovers” al trupei Manic Street Preachers.
Shellac a anunțat recent „To All Trains”, primul lor album în 10 ani, care urmează să fie lansat săptămâna viitoare (pe 17 mai), și de asemenea se pregăteau să înceapă un turneu.
Regretatul producător a fost atras de scena punk din Chicago
Albini s-a născut în Pasadena, California, și a avut o copilărie itinerantă înainte ca familia sa să se stabilească în Missoula, Montana.
În adolescență, descoperirea Ramones a transformat ceea ce el a descris, pentru Jeremy Gordon pentru The Guardian, ca fiind o „copilărie normală în Montana” într-o entitate cu totul mai sălbatică.
În anii care au urmat, în timp ce studia jurnalismul în Illinois, a fost atras de scena punk din Chicago, pe care muzica sa avea să o sfideze și să o definească în același timp.
Albini își petrecea zilele la magazinul de discuri Wax Trax, cumpărând fiecare disc care „părea interesant” și vorbind cu „toată lumea cu o tunsoare ciudată”, a declarat pentru NPR.
„Era o scenă extrem de activă, foarte fertilă, în care toată lumea participa la toate nivelurile”, a spus Albini despre scena muzicală din Chicago. „Comunitatea la care m-am alăturat când am venit în Chicago mi-a permis să continui o viață în muzică. Nu am făcut asta de unul singur. Am făcut-o ca participant la o scenă, la o comunitate, la o cultură, iar când văd pe cineva care extrage din asta în loc să participe la ea ca un coleg, mă face să mă gândesc mai puțin la acea persoană…. Participarea mea la toate acestea va lua sfârșit la un moment dat. Singurul lucru pe care îl pot spune pentru mine este că, pe parcurs, a fost un lucru mișto la care am participat, iar la plecare vreau să mă asigur că nu îl iau cu mine.”
