CFR SA, compania care are în administrare infrastructura feroviară, și-a înjumătățit pierderile la nouă luni, până la 262,48 milioane lei, potrivit unui comunicat remis de companie.
În perioada ianuarie-septembrie,CFR SA şi-a diminuat pierderile cu 55,05%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când pierderile se ridicau la 583,92 milioane lei. Și cheltuielile au scăzut cu circa 24,4%.
"Prin continuarea programului de eficientizare a activităţii, CFR SA urmăreşte respectarea angajamentelor Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană", se arată într-un comunicat al companiei.
Totodată, compania arată că în trimestrul al treilea cifra de afaceri a crescut cu 6,44% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, CFR SA și CFR Călători vor primi subvenții pentru a-și putea achita datoriile către furnizorii de energie electrică, potrivit declarațiilor făcute , ieri, de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Avem acordul Comisiei Europene pentru a subvenţiona CFR Călători şi CFR Infrastructură", a afirmat Chiriţoiu.
Datoriile companiilor de căi ferate din România către furnizorii de energie electrică se ridică la 1,983 miliarde lei, din care 831 milioane lei reprezintă doar penalităţi, potrivit informațiilor prezentate de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, în luna august.
CNCF "CFR" SA a fost înființată în 1998, în urma reorganizării fostei SNCFR.