Pierderi de zeci de miliarde de dolari pentru Apple. Anunţul gigantului american zguduie bursele

Piaţa chineză a telefoanelor mobile inteligente a scăzut semnificativ în 2018, cele mai afectate companii fiind Apple şi rivala sud-coreeană Samsung Electronics Co Ltd, deşi unii producători chinezi au raportat creşteri ale vânzărilor.

Grupul informatic american Apple a anunţat miercuri că vânzările sale trimestriale vor fi probabil sub aşteptările analiştilor de pe Wall Street, directorul general Tim Cook dând vina pe încetinirea cererii pentru telefoanele iPhone în China, a cărei economie este afectată de incertitudinile privind relaţiile comerciale cu SUA, transmite Reuters.

Gigantul american Apple a anunţat că se aşteaptă la venituri de 84 de miliarde de dolari în trimestrul patru din 2018, sub estimările analiştilor, de 91,5 miliarde de dolari. Iniţial, Apple previzionase venituri între 89 şi 93 de miliarde de dolari.

Anunţul a afectat acţiunile Apple, ale companiilor din sectorul tehnologiei, dar şi evoluţia pieţelor bursiere globale, potrivit Antena 3.

„Deşi am anticipat unele dificultăţi pe pieţele emergente cheie, nu am estimat magnitudinea declinului economic, în special din China”, a afirmat şeful Apple, Tim Cook.

„Vânzările Apple pe piaţa chineză nu merg bine de câteva trimestre, parţial din cauza preţului lor ridicat, de peste 1.000 de dolari. Acest preţ este de aproape trei ori mai mare decât în cazul telefoanelor produse de alte companii”, a apreciat Kiranjeet Kaur, analist la compania de cercetare de piaţă IDC.

Acţiunile Apple au înregistrat un declin de 8%, iar capitalizarea bursieră a scăzut sub 700 de miliarde de dolari.

Şi producătorii auto Ford Motor, Hyundai şi Nissan au anunţat recent că-şi vor reduce producţia în China din cauza încetinirii vânzărilor.

Indicele MSCI al acţiunilor din Asia-Pacific a scăzut cu 0,4%, în timp ce pieţele bursiere din Coreea de Sud şi Australia înregistrau un declin de 1,3% şi, respectiv, 1,6%. Cotaţia barilului de ţiţei Brent a scăzut cu 1%, la 53,38 dolari.

În ultimele două luni, pieţele mondiale de acţiuni au trecut printr-o corecţie semnificativă, ca urmare a îngrijorărilor provocate de câştigurile companiilor, creşterea costurilor cu împrumuturile, încetinirea economiei mondiale şi tensiunile comerciale internaţionale.