Pierderi pentru TeraPlast în primele 9 luni din 2024. Cifra de afaceri a crescut față de 2023

TeraPlast

TeraPlast

Cele mai recente date oferite Bursei de Valori București (BVB) de către compania TeraPlast arată că aceasta a înregistrat pierderi în primele 9 luni ale anului în curs. Mai mult, compania prevede pierderi și mai mari la nivelul întregului an.

Pierderi pentru TeraPlast în primele 9 luni ale lui 2024

Producătorul român de materiale de construcții TeraPlast a raportat o pierdere de aproape 7 milioane lei în primele nouă luni ale anului 2024, comparativ cu un profit net de 6,79 milioane lei în aceeași perioadă din 2023.

Cu toate acestea, cifra de afaceri a grupului a crescut cu 32%, atingând 681,15 milioane lei, în comparație cu 517,38 milioane lei în 2023.

Potrivit raportului transmis Bursei de Valori București (BVB), EBITDA s-a menținut la un nivel similar, înregistrând 45,2 milioane lei și o marjă EBITDA de 6,6%.

Totuși, cheltuielile cu dobânzile, expansiunea geografică și costurile generate de demararea producției de folii stretch Opal au afectat profitabilitatea, rezultând o pierdere de 6,9 milioane lei.

Marja brută a crescut cu 28%, de la 188 milioane lei în 2023, la 240 milioane lei în 2024, dar a fost erodată de creșterea costurilor cu salariile, transportul și utilitățile, precum și de cheltuielile nerecurente care au depășit 4 milioane lei.

TeraPlast

Vânzările internaționale au crescut

Vânzările internaționale au reprezentat 25,3% din cifra de afaceri, crescând de la 16,7% în 2023, iar volumele totale au crescut cu 49%, de la 56.671 tone la 84.624 tone.

Directorul financiar al grupului, Bogdan Crăciunaș, a subliniat presiunile generate de piețele vestice, fluctuările în decontările lucrărilor publice și contracția sectorului rezidențial din România, care limitează creșterea profitabilității.

Totodată, grupul continuă să investească în diversificarea piețelor externe și în eficientizarea operațiunilor pentru a îmbunătăți profitabilitatea.

„Trimestrul 3 a adus o accentuare a presiunilor generate în special de pieţele vestice. Acestea, împreună cu fluctuaţiile din zona decontărilor lucrărilor publice de infrastructură şi contracţia sectorului rezidenţial din România, creează un context care nu ne permite să livrăm acţionarilor creşteri semnificative imediate, în special în zona de profitabilitate. Suntem însă îndeajuns de solizi să abordăm această perioadă cu maturitate şi responsabilitate. Ne-am concentrat pe diversificarea pieţelor externe, inclusiv prin achiziţia Optiplast, şi pe conservarea cotelor de piaţă în acest mediu de piaţă caracterizat de fluctuaţii. În plus, implementăm planuri de eficientizare operaţională, atât în compania mamă, cât şi în subsidiare pentru a creşte profitabilitatea”, a declarat Bogdan Crăciunaş, director financiar al Grupului TeraPlast.

Cifra de afaceri a fost consolidată

În trimestrul 3 al anului 2024, cifra de afaceri consolidată a crescut cu 29%, susținută în special de segmentele Granule și Ambalaje, cu creșteri de 31% și respectiv 240%.

Deși marja brută a crescut cu 26%, EBITDA a scăzut la 18,3 milioane lei, o diminuare de 16% față de aceeași perioadă a anului trecut. Segmentul Granule a înregistrat un avans de 63% în EBITDA.

Pentru întregul an 2024, TeraPlast preconizează o cifră de afaceri de 883,7 milioane lei, cu o EBITDA de 56,5 milioane lei, dar și o pierdere estimată de 14 milioane lei.

Crăciunaș a afirmat că rezultatele reflectă creșterea capacităților de producție și expansiunea grupului prin achiziții externe, dar provocările din piețe limitează profitabilitatea.

„Rezultatele cu care vom încheia anul 2024 reflectă creşterea capacităţilor de producţie şi extinderea grupului prin achiziţiile externe, însă provocările din pieţe limitează profitabilitatea consolidată. Ne concentrăm pe gestionarea eficientă a costurilor şi anticiparea riscurilor pentru a menţine parametrii de creştere stabilă. Ne continuăm, totodată, dezvoltarea pentru a intra pregătiţi în următorul ciclu de creştere după ce pieţele europene vor intra din nou pe o traiectorie ascendentă”, a declarat Bogdan Crăciunaş, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Grupul își propune să gestioneze eficient costurile și să se pregătească pentru un nou ciclu de creștere atunci când piețele europene își vor reveni.

TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est, include companii precum TeraGlass, TeraPlast Recycling și TeraBio Pack și este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.