Panasonic Corp a raportat o pierdere record de 4 miliarde de dolari pentru anul financiar încheiat la 31 martie, pe fondul scăderii cererii şi a preţurilor în condiţiile crizei financiare.

Aceasta este prima pierdere anuală afişată de compania japoneză în ultimii şapte ani, iar oficialii companiei se aşteaptă ca anul în curs să fie unul mult mai dificil.

Potrivit reprezentanţilor companiei, Panasonic a înregistrat scăderi pe toate segmentele, de la televizoarele cu ecran plat la camerele foto digitale şi electrocasnice.

Vânzările companiei au scăzut în ultimul an cu 14,4%, la 7.770 de miliarde de yeni.

Rezultatele din perioada martie 2008 – martie 2009 au fost o lovitură putrenică pentru Pansonic, care a înregistrat în anul fiscal prcedent un profit record de 281,9 miliarde de yeni.

„Ne aşteptăm ca situaţia economică din acest an fiscal să fie mult mai gravă decât până în acest moment, ca urmare a scăderii cererii şi a transformărilor de pe piaţă”, a declarat Fumio Ohtsubo, preşedintele Panasonic.

Compania japoneză a anunţat în luna februarie că va concedia 15.000 de angajaţi şi va închide 27 de fabrici pentru a face faţă crizei economice.

SURSA: CNN