Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a raportat pierderi nete de 403,3 milioane lei în 2012, de peste două ori mai mari decât în 2011, când s-au cifrat la 198,3 milioane lei, potrivit datelor transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.
Vânzările de bunuri şi mărfuri au scăzut de două ori, de la 1,52 miliarde lei la 760,6 milioane lei, cheltuielile cu materiile prime şi materialele s-au diminuat de peste două ori, de la 908,92 milioane lei la 426,73 milioane lei, dar cheltuielile salariale au avansat cu 6,2 milioane lei (aproape 1,5 milioane euro), de la 148,25 milioane lei în 2011 la 154,48 milioane lei.
Pierderile din exploatare au crescut de aproape 3,5 ori în perioada de referinţă, de la 83,2 milioane lei la 276,42 milioane lei.
Datorii totale la finalul anului trecut erau de 2,789 miliarde lei, în creştere cu circa 30% faţă de 2011 – 2,13 miliarde lei.
Pe 31 ianuarie 2013, Tribunalul Râmnicu Vâlcea a decis intrarea în insolvenţă a societăţii Oltchim. Acţionarii companiei sunt Ministerul Economiei – 54,8% din acţiuni şi firma PCC SE – 32,34% din acţiuni.
SURSA: Agerpres