Site-uri precum ikea.ro, borsec.ro sau igoogle.ro şi-au desemnat proprietarul nu în instanţă, ci pe o cale alternativă, tot mai populară în România: Centrul de Mediere şi Arbitraj de la Geneva.
METRO Group a depus, săptămâna trecută, o cerere de transfer a dreptului de proprietate asupra domeniului real.ro. Însă nu în justiţie, aşa cum poate mulţi şi-ar închipui, ci la Centrul de Mediere şi Arbitraj al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), cel mai important dintre furnizorii de astfel de servicii. Conform rotld.ro, domeniul a fost înregistrat de Romania Online Network (companie ce deţine şi rol.ro), dar momentan nu este folosit. De altfel, numărul litigiilor ce privesc dreptul de proprietate asupra unui domeniu .ro rezolvate în cadrul acestei instituţii, în care reclamatul a fost din România, a crescut de 2,5 ori în ultimii trei ani. Astfel, dacă în anul 2006 au fost soluţionate prin mediere nouă astfel de litigii, anul trecut numărul speţelor a crescut la 21. De fapt, în 2008, România a fost a treia ţară ca număr de reclamaţii la OMPI, pe domenii de ţară. Nu înseamnă însă că a crescut la fel de mult şi numărul înregistrărilor abuzive, ci doar că tot mai multe companii apelează la procedura administrativă de soluţionare a litigiilor privind numele de domenii în loc să se adreseze instanţelor de judecată. „Este mult mai rapid, mai simplu şi mai ieftin“ explică Marilena Oprea, unul dintre cei trei arbitri (denumirea corectă este de membru al completului administrativ) pe care îi are România. „Este un domeniu destul de nou în România, unde încă se confundă drepturile cu privire la numele comerciale, numele de domenii şi mărcile de fabrica sau de comert. Din acest motiv nu prea se apelează la această modalitate de soluţionare a disputelor“, mai spune ea. Din momentul sesizării centrului, durează aproximativ două luni până la obţinerea unei decizii.
„Lumea nu cunoaşte această procedură. Am avut răspunsuri extraordinare din partea unor avocaţi, care nu au minima înţelegere despre ce înseamnă exact şi care sunt paşii. Ei se adresează instanţei, unde procesul este mai greoi, pentru că se merge pe încălcarea drepurilor de proprietate intelectuală. În legislaţia românească nu există conceptul nume de domeniu“, spune Beatrice Onica-Jarka, până de curând singurul arbitru român pentru astfel de cazuri, partener al casei de avocatură Cunescu, Balaciu & Asociaţii. Ea mai spune că unul dintre motivele care au dus la înmulţirea numărului de cazuri este, pe de-o parte, faptul că procedura a devenit mai cunoscută, dar, pe de altă parte, şi faptul că românii încep să folosească tot mai mult internetul şi şi-au dat seama că înregistrarea unei mărci consacrate poate fi o sursă de venit. Activitatea arbitrilor se reflectă şi asupra caselor de avocatură în care aceştia activează în mod curent. De exemplu, Cunescu, Balaciu & Asociaţii acţionează ca avocaţi pe acest serviciu de nişă. „Activitatea de avocat este cea care contribuie la dobândirea experienţei şi a prestigiului profesional care, ulterior, poate determina şi obţinerea de numiri în calitate de arbitru“, spune şi Mihaela Maravela, partener la Tănăsescu, Leaua, Cadar şi Asociaţii.
«Singura sancţiune este transferul domeniului. Pentru despăgubiri, se merge în instanţă.»
Beatrice Onica-Jarka, partener, Cunescu, Balaciu & Asociaţii
În ce constă procedura
Pentru a decide dacă transferă numele de domeniu sau îl anulează, arbitrii ţin cont de următoarele elemente:
1. numele de domeniu este similar sau identic cu o marcă înregistrată;
2. titularul numelui de domeniu nu are niciun interes legitim sau drept asupra numelui de domeniu respectiv;
3. titularul numelui de domeniu a înregistrat numele de domeniu şi îl foloseşte cu rea-credinţă.
„Ceea ce poate face un judecător este să aprecize dacă dreptul la marcă a fost încălcat conform criteriilor introduse de legea privind mărcile“, punctează diferenţa Beatrice Onica-Jarka.
Dacă cererea reclamantului este respinsă, decizia nu afectează cu nimic o acţiune ulterioară în instanţă.
Dacă este în favoarea reclamantului, decizia este aplicabilă, cu condiţia ca în zece zile de la notificare proprietarul domeniului să nu se adreseze instanţei.
