În T2 2023, au fost tranzacţii mai mari comparativ cu T1, chiar dacă a fost o recuperare lentă, arată studiul EY Global IPO Trends Q2 2023. Rezultatele reflectă creșterea economică globală mai lentă, politicile monetare restrictive și tensiunile geopolitice mai mari. Cu toate acestea, unele piețe emergente sunt în plină expansiune, deoarece au beneficiat de cererea globală de resurse minerale, de populația numeroasă, de numărul de companii unicorn în creștere și de întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) cu spirit antreprenorial.
Sectorul tehnologic continuă să fie lider în IPO-uri până în acest moment
Sectorul tehnologic continuă să fie lider în IPO-uri până în acest moment, iar veniturile obținute din IPO-uri de către companiile din sectorul energetic s-au diminuat pe fondul prețurilor mai scăzute ale energiei la nivel mondial. De asemenea, activitatea transfrontalieră a înregistrat o creștere semnificativă atât în ceea ce privește volumul, cât și încasările, atribuită în primul rând afluxului tot mai mare dinspre China către SUA și unui flux constant către bursa elvețiană.
Piața societăților de achiziție cu scop special (SPAC) a continuat să fie pusă la încercare, negocierile devenind din ce în ce mai complexe. Există încă un număr exorbitant de SPAC-uri care nu au anunțat sau nu au finalizat încă o acțiune de-SPAC (fuziune care implică societăţi de achiziţie cu scop special – SPAC și o întreprindere privată țintă), care se confruntă cu lichidarea până la termenul de expirare în următoarele șase luni din 2023. Cu toate acestea, ne așteptăm ca activitățile de IPO pe segmentul SPAC să revină la un nivel mai ridicat și mai sustenabil, cum au fost observate înainte de 2021.
Performanța regională globală: Al doilea trimestru a avut o performanță mai bună decât primul trimestru 2023
În timp ce numărul de oferte publice inițiale a rămas stabil, regiunea Americilor a înregistrat o creștere a încasărilor de 86%, obținând 9,1 miliarde de USD, de la an la an. Această creștere a fost atribuită în principal unui singur mega spin-off IPO, care s-a întâmplat să fie cel mai mare IPO din SUA din noiembrie 2021 încoace. SUA a înregistrat o creștere determinată în principal de câteva tranzacții mari şi se aşteaptă mai multe activități IPO în SUA în 2023 sau 2024. Cu toate acestea, în pofida evoluțiilor pozitive, este posibil ca recuperarea pieței IPO din America în general să dureze mai mult timp decât au prognozat mulți participanți din piață la începutul anului, din cauza crizei bancare neprevăzute din 2023.
YTD 2023, piața IPO din Asia-Pacific și-a menținut poziția de lider global în ceea ce privește volumul și valoarea IPO, cu o cotă de aproximativ 60%. Dintre primele 10 IPO-uri la nivel global, jumătate au fost din China continentală și una din Japonia. În această perioadă, în regiune au avut loc 371 de IPO-uri care au atras 39,4 miliarde USD, ceea ce reprezintă o scădere anuală de 2% și, respectiv, 40% – încasările au scăzut semnificativ din cauza unei piețe de IPO-uri din China continentală mai îngheţată decât se aștepta, multe IPO-uri mari fiind în aşteptare. Pentru prima dată în mai bine de 20 de ani, Indonezia a depășit Hong Kong în clasamentul mondial al burselor de valori ca număr de tranzacții.
Activitatea IPO din EMEIA a continuat să se reducă, cu 167 de listări care au atras 12,4 miliarde USD în decursul anului, ceea ce reprezintă o scădere de 12% și, respectiv, 50% față de anul precedent. În ciuda acestui fapt, regiunea și-a păstrat poziția de a doua piață de IPO, cu 27% din totalul tranzacțiilor, și a înregistrat a doua cea mai mare ofertă publică inițială, de 2,5 miliarde USD. Bursele din India au întrerupt, de asemenea, o tendință dominantă timp de două decenii, ajungând pe primul loc în ceea ce privește numărul de tranzacții. Cu toate acestea, nivelurile inflației în majoritatea țărilor europene rămân mari, iar lipsa de lichidități continuă să încetinească activitatea IPO.
Paul Go, EY Global IPO Leader: „Pe fondul unei economii globale divergente și al unui peisaj geopolitic imprevizibil, unele piețe bursiere ating un maxim de lungă durată și se bucură de o volatilitate scăzută. Anumite sectoare axate pe teme precum tehnologia și energia verde semnalează o creștere a activității IPO. Companiile mari, stabile, demonstrează o rezistență de durată, în timp ce piaț a începe să devină mai receptivă la narațiunile de creștere cu o evaluare mai realistă și mai acceptabilă În acest mediu în schimbare, companiile trebuie să fie pregătite pentru IPO şi să valorifice oportunităţile viitoare.”
Perspective pentru al doilea semestru 2023
Se anticipează o revenire a activității IPO la nivel mondial la sfârșitul anului 2023, pe măsură ce condițiile economice se îmbunătățesc treptat și politica monetară restrictivă intră în faza finală.
După debutul unui mega IPO de tip spin-off în SUA, care a surclasat toate celelalte IPO-uri tradiționale, este foarte probabil ca această tendință să persiste. Este probabil ca marile divizări de corporații și listările să apară pe marile piețe, pe măsură ce companiile încearcă să creeze mai multă valore pentru acționari prin cesionare, în timp ce investitorii se orientează către companii mature, generatoare de profit, pe fondul unei piețe de IPO-uri care încă nu și-a revenit.
Înțelegerea diferitelor cerințe ale fiecărei piețe de IPO pe care companiile intenționează să intre este esențială pentru a răspunde așteptărilor investitorilor și pentru a evita eventualele întârzieri datorate problemelor de reglementare. Investitorii vor continua să fie mai selectivi, orientându-se către companii cu fundaţie solidă și cu un istoric dovedit. Trebuie luate în considerare toate opțiunile, de la procese alternative de IPO (listare directă sau fuziune de-SPAC), la alte metode de finanțare (capital privat, creanţe sau vânzare comercială).