Prevederile din Codul Rutier privind traversarea nevăzătorilor

Nevăzătorii au dreptul să traverseze drumurile publice oriunde, chiar și în locuri fără treceri de pietoni, atâta timp cât respectă anumite condiții prevăzute de Codul Rutier. Această prevedere are rolul de a le facilita mobilitatea și de a le asigura siguranța în trafic, transmite legalbadger.org.

Este esențial ca participanții la trafic să fie știe despre aceste reguli speciale și să le respecte pentru a proteja persoanele cu deficiențe de vedere.

Astfel, Codul Rutier prevede o serie de articole care reglementează drepturile și obligațiile nevăzătorilor pe drumurile publice:

  1. Articolul 35, alin. (7) din Codul Rutier stabilește că nevăzătorii trebuie să poarte baston alb atunci când se deplasează pe drumurile publice. Bastonul alb este un semnal clar pentru ceilalți participanți la trafic, indicând prezența unei persoane cu deficiențe de vedere.
  2. Articolul 89, alin. (1) lit. f) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede că șoferii sunt obligați să oprească și să permită trecerea nevăzătorilor atunci când aceștia ridică bastonul alb, indiferent dacă traversează într-un loc marcat sau nu.

Aceasta înseamnă că, în cazul în care un nevăzător ridică bastonul alb pentru a semnaliza intenția de a traversa, șoferii trebuie să oprească imediat și să-i acorde prioritate. Nerespectarea acestui semnal constituie o încălcare a legii.

nevazator
SURSA FOTO: Dreamstime

Sancțiuni pentru șoferii care nu respectă legea

Conform articolului 100, alin. (1) din Codul Rutier, șoferii care nu respectă semnalul dat de un nevăzător prin ridicarea bastonului alb riscă să fie sancționați.

Sancțiunile pot include amenzi din clasa a II-a de sancțiuni, ceea ce înseamnă că șoferii pot primi o amendă corespunzătoare pentru această contravenție. Asta înseamnă o amendă cuprinsă între 660 și 825 lei (4-5 puncte-amendă).

Clasele de amenzi:

  • Clasa I (2-3 puncte-amendă): 330 – 495 lei
  • Clasa a II-a (4-5 puncte-amendă): 660 – 825 lei
  • Clasa a III-a (6-8 puncte-amendă): 990 – 1.320 lei
  • Clasa a IV-a (9-20 puncte-amendă): 1.485 – 3.300 lei
  • Clasa a V-a (21-100 de puncte-amendă): 3.465 – 16.500 lei

Deși prevederile legale sunt clare, în practică, nu toți șoferii știu sau respectă această obligație. Din cauza lipsei de informare sau a neglijenței, mulți șoferi nu respectă semnalele nevăzătorilor, ceea ce poate pune în pericol siguranța acestora.