Pilula de a doua zi se vinde la liber în Japonia
Japonia experimentează, de marți, vânzarea la liber a pilulei contraceptive de a doua zi. Până acum, era nevoie de prescripţie medicală. Activiştii pentru drepturile omului spun că pasul făcut este unul mic, potrivit AFP.
Ca parte a acestui proiect pilot, pilula contraceptivă de urgenţă este disponibilă în 145 de farmacii din întreaga ţară, conform Asociaţiei Farmaceutice din Japonia (APP). Pilula contraceptivă de a doua zi poate preveni sarcina în termen de 72 de ore de la raportul sexual. Eficiența pilulei scade în timp.
În Japonia este o adevărată dezbatere de foarte multă vreme despre faptul că pilulele contraceptive nu sunt disponibile decât cu recomandare medicală. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului au cerut vehement lăsarea la liber a acestei pilule și să nu mai fie nevoie de vizita la medic.
Potrivit activiştilor, acest lucru poate descuraja multe femei. Ei se referă în special la victimele violurilor sau adolescentele care pot încerca să obţină pilula de a doua zi, inclusiv din motive practice, deoarece multe cabinete sunt închise seara şi în weekend.
În cadrul experimentului, care va dura până la sfârşitul lunii martie, femeile care doresc să obţină această metodă contraceptivă doar pe baza documentelor de identitate. Mai mult de atât, pilula trebuie ingerată cu un farmacist de față. În Japonia, metoda este vândută la un preţ cuprins între 7.000 şi 9.000 de yeni (43 până la 55 de euro).
Doar 2% dintre farmacii sunt angajate în experiment
Vârsta minimă este stabilită la 16 ani. Persoanele sub 18 ani trebuie să fie însoţite de un părinte sau tutore, potrivit aceleiaşi surse.
Chiar și așa, activiştii dintr-un proiect cetăţenesc care urmăreşte punerea la dispoziţie de contraceptive de urgenţă în farmacii sunt nemulțumiți. Ei consideră că testul este prea mic şi cer guvernului să-l extindă.
Activiștii spun că numărul farmaciilor implicate în acest experiment sunt foarte puține. Acestea reprezintă puţin peste 0,2% din unităţile din ţară, adică 145 din 60.000.
Experimentul a fost decis în urma unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii din Japonia la începutul acestui an. În cadrul său, 97% din cei 46.000 de respondenţi au votat în favoarea măsurii.
Pilula de a doua zi este disponibilă fără prescripţie medicală în aproximativ 90 de ţări din întreaga lume, conform ministerului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii recmandă că pilula contraceptivă de urgenţă ar trebui inclusă sistematic în toate programele naţionale de planificare familială.