Un vin mereu surprinzător, care poate fi banal sau poate cuceri inimi pe vecie. Dacă iubești vinul, trebuie să guști un Pinot Noir din Burgundia. Se spune că acesta este gustul originar al vinului, așa cum a fost el lăsat pe Pământ
Vinurile Pinot Noir sunt prețuite și lăudate peste tot în lume. Asta în condițiile în care strugurele din care provin este destul de dificil de cultivat, are nevoie de o climă răcoroasă și de o îngrijire atentă. Are ciorchini mici, care nu se coc uniform, iar materialul său genetic este expus ușor la mutații. Se pare că tocmai natura fragilă a strugurilor din care provine îi determină pe cunoscători să aplaude cu atâta frenezie expresiile sale cele mai reușite.
Patria sa spirituală este Burgundia. Este unul dintre cele mai vechi soiuri cultivate în Franța, primele atestări datând din cel dintâi secol al erei noastre. Cei care au pus bazele primelor podgorii organizate în Burgundia au fost călugării cistercieni, care au transmis mai departe tradiția culturilor de Pinot Noir până în zilele noastre. O parte din podgoriile de prestigiu din regiunea Cote d’Or se află pe fostele domenii ale mănăstirilor. Datorită terroirului de excepție care se găsește aici, se spune că în această zonă se află cel mai scump teren agricol din lume.
Vinul obținut în Burgundia are o culoare palidă, translucidă, iar aromele sale sunt destul de subtile, cu o consistență a gustului mai puțin intensă decât la alte soiuri nobile. Aromele frecvente sunt cele de merișor, cireașă sau zmeură. Are taninuri foarte puțin pregnante și o aciditate peste medie. Aproape jumătate din producția mondială este împărțită de Franța și Statele Unite. Este un strugure destul de cultivat în Germania sau în Italia, iar în Noua Zeelandă sau Chile producția sa a crescut simțitor mai ales în ultimii zece ani.
În Franța acest vin este, de obicei, destul de ierbos și delicat, cu arome de ciuperci, trandafiri și violete care se dechid către postgust în note de cireșe coapte. În Germania este ceva mai consistent, cu note persistente de zmeură și cireșe dulci, iar în Italia, unde aceste vinuri sunt destul de asemănătoare cu cele franțuzești, poți distinge în postgust note ceva mai condimentate de tutun și cuișoare. Peste Ocean acest vin are mai multă consistență și arome mai intense decât pe bătrânul continent. În Statele Unite, mai exact în California, Pinotul este îndeobște un vin mai corpolent și mai fructat decât cele europene, cu arome de cireșe negre și zmeură bine coaptă și note de caramel și vanilie în postgust. Noua Zeelandă și America de Sud se laudă de asemenea cu vinuri Pinot Noir mult mai fructoase și mai consistente decât în Europa.
Pinot Noirul este un vin pe care îl poți asocia cu aproape orice mâncare. Este suficient de subtil, ca să acompanieze un somon fumee, de exemplu, însă are destulă personalitate ca să rimeze și cu cărnuri care sunt mai dificil de asociat, precum cea de rață. Francezii obișnuiesc să spună că vinul acesta se înțelege cel mai bine cu brânza. Iar Pinotul face un cuplu consacrat cu brânza Gruyere. De asemenea, dacă sunteți amatori de pizza, vă recomand să mâncați o pizza quatro formaggi cu un pahar de Pinot Noir. Dacă ați presărat peste pizza și niște ierburi precum rozmarin sau cimbru, veți avea parte de un formidabil ospăț al simțurilor.
Clasificarea podgoriilor în Burgundia
Aproape toate podgoriile din Burgundia se întind pe o fâșie îngustă de la sud de Chablis până la Lyon. Ele sunt clasificate crescător, în funcție de calitate terroirului pe care se află, în vinuri simple de Bourgogne, vinuri de villages, care poartă numele satelor sau comunelor din care provin, vinuri premiere cru și grand cru, care sunt cele mai fine si aparțin unor podgorii prestigioase.
Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe