Peste 90% dintre comunele din România sunt în acest moment în insolvenţă, din cauza lipsei de lichidităţi şi a imposibilităţii de a-şi plăti datoriile, a declarat, Gheorghe Piperea, partener coordonator la societatea de avocatură Piperea şi Asociaţii.
‘Peste 90% dintre comunele României sunt în insolvenţă şi nu în criză financiară, cum se afirmă. Primăriile sunt în faliment, pentru că datoriile lor depăşesc cu mult posibilitatea de a mai aduce venituri la Bugetul de Stat. Un exemplu este comuna Odorhei. De asemenea, Primăria Aninoasa a fost declarată în insolvenţă, prin decizie a primarului din Hunedoara’, a spus Piperea, într-un seminar pe tema insolvenţei administraţiilor publice locale.
Participanţii la seminar dezbat subiecte privind insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, în contextul în care a fost declanşată deja insolvenţa oraşului Aninoasa din judeţul Hunedoara.
‘Considerăm că apariţia Ordonanţei de Urgenţă 46/2013 este un moment de cotitură în relaţia comercială dintre administraţiile publice locale şi creditorii acestora. Această ordonanţă este, din păcate, una dintre cele mai proaste reglementări pe care le-am văzut în ultima vreme, privind unităţile teritorial administrative’, consideră Piperea, care a subliniat că reglementarea are multe vicii de procedură, în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor care au contribuit la apariţia insolvenţei
În cazul în care primăria unui oraş intră în insolvenţă aceasta nu mai poate fi ordonator principal de credite, iar cei care le conduc îşi pierd atribuţiile de a le mai administra financiar, dar îşi exercită în continuare celelalte atribuţii, a explicat Piperea.
‘De exemplu, la Primăria Bucureşti, în cazul insolvenţei, nu înseamnă că primarul Oprescu nu se va mai putea ocupa în continuare de administrarea spitatelor, mai ales că este şi doctor, dar nu va mai fi ordonator de credite. Demnitatea de primar a devenit periculoasă, pentru că dacă nu se declară insolvenţa primăriei la timp, potrivit ordonanţei, primarul poate face chiar închisoare’, a arătat avocatul Piperea.
Potrivit avocatului Alexandru Dimitriu, ‘legea pare a fi făcută de un nejurist’, când face referire la modalităţile de denunţare a contractelor şi acordarea despăgubirilor, cât şi în ceea ce priveşte mijloacele procedurale privind contestarea denunţării contractelor.
‘Primarii nu vor mai fi atât de doritori să ocupe funcţii, dacă vor trebui să răspundă şi pecuniar pentru acţiunile lor şi pentru crearea de prejudicii financiare. Cred că ar trebui să răspundă pentru situaţia de insolvenţă creată unei primării şi cel care a dat un ordin politic celui care conduce primăria să acţioneze într-un anumit mod, care a condus la intrarea în insolvenţă a unităţii teritorial administrative respective’, a arătat Dimitriu.