Adunarea creditorilor societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea a aprobat componenţa Comitetului creditorilor, care este format din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi MFC Commodities, a declarat, luni, avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar al combinatului vâlcean.
"Adunarea creditorilor a numit cinci entităţi în componenţa Comitetului creditorilor. Este vorba despre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi MFC Commodities. De asemenea, Adunarea creditorilor a confirmat consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL ca administrator judiciar. Decizia a fost luată cu 82% din voturi pentru", a afirmat Gheorghe Piperea.
Luni a avut loc Adunarea creditorilor societăţii Oltchim, iar în 20 aprilie urmează să se definitiveze tabelul creanţelor.
Administratorul judiciar al Oltchim a declarat, sâmbătă, că planul complet de restructurare şi de reorganizare a societăţii Oltchim nu va fi gata mai devreme de septembrie -octombrie 2013, după soluţionarea contestaţiilor la tabelul de creanţe.
"Pe 20 aprilie ar trebui să se definitiveze tabelul creanţelor, dar nu se va întâmpla, pentru că vor fi contestaţii la acest tabel, unele făcute chiar de foştii administratori, de sindicate. Teoretic se poate ajunge la o soluţie în iunie, dar practic nu se va întâmpla să avem un plan de reorganizare mai devreme de septembrie-octombrie 2013, pentru că aşa este realist să considerăm. Acela este momentul în care vom propune creditorilor un program de reorganizare, fie noi, fie administratorul special, fie împreună, iar în planul de reorganizare se va prevedea şi metoda de privatizare pe care o recomandăm noi şi care urmează să fie aprobată de creditori", a spus Piperea, pe 13 aprilie, la un post privat de televiziune.
Guvernul a aprobat, în 23 ianuarie 2013, Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA.
Sursa: Agerpres