Împrumuturile totale ale Piraeus Bank de la BCE (Banca Centrală Europeană) şi ELA (Asistenţa de Lichiditate de Urgenţă) au ajuns la 21 miliarde de euro, la 30 septembrie 2011, a anunţat miercuri un director al celui de-al patrulea grup bancar elen, transmite Reuters.
"Piraeus avea la sfârşitul lunii septembrie finanţare de 21 miliarde de euro, două treimi de la BCE şi restul de la facilitatea ELA a Băncii Centrale a Greciei", a afirmat un oficial al băncii elene.
Săptămâna trecută, Evangelos Venizelos, ministrul elen de Finanţe, a anunţat că Grecia va extinde garanţiile de stat pentru băncile elene, de la 30 la 60 miliarde de euro, pentru a atenua criza de lichidităţi cu care se confruntă instituţiile de creditare.
Majorarea garanţiilor de stat pentru bănci nu are nicio legătură cu recapitalizarea instituţiilor locale de creditare, necesară după încheierea acordului prin care creditorii privaţi ai Atenei îşi vor asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin, a dat asigurări Evangelos Venizelos.
Băncile elene au devenit dependente de BCE pentru lichiditate după ce au fost scoase de pe pieţele financiare internaţionale în urma îngrijorărilor cu privire la datoriile suverane ale Greciei. Deja unele instituţiile elene de creditare au apelat la facilitatea ELA (Asistenţa de Lichiditate de Urgenţă). În plus, unele bănci greceşti nu mai au garanţiile eligibile după mai multe retrogradări ale ratingului suveran.
Acordul prin care creditorii privaţi ai Atenei îşi vor asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin este aşteptat să ducă la pierderi semnificative pentru băncile elene şi fondurile de pensii de stat, care deţin obligaţiuni guvernamentale elene de până la aproximativ 100 miliarde de euro.
Piraeus Bank România, parte a grupului financiar Piraeus Bank Group, are 182 de sucursale şi peste 300.000 de clienţi. Piraeus Bank Group are, în prezent, 866 sucursale în Grecia, Albania, Bulgaria, România, Serbia, Ucraina, Egipt, Cipru, New York şi Londra.
SURSA: Agerpres