Piraeus Bank a semnat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri convenţia de garantare, intrând astfel în rândul instituţiilor bancare ce pot începe procesul de creditare în proiectul „Prima Casă”. De asemenea, banca a informat azi că va bonifica depozitul colateral, pe care beneficiarii programului sunt obligaţi să-l constituie ca garanţie pe întreaga perioadă de creditare. Pe lângă avans, cei care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă prin
Piraeus Bank a semnat cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri convenţia de garantare, intrând astfel în rândul instituţiilor bancare ce pot începe procesul de creditare în proiectul „Prima Casă”. De asemenea, banca a informat azi că va bonifica depozitul colateral, pe care beneficiarii programului sunt obligaţi să-l constituie ca garanţie pe întreaga perioadă de creditare.
Pe lângă avans, cei care vor să-şi achiziţioneze o locuinţă prin programul guvernamental trebuie să constituie un depozit colateral pe toată perioada creditării cu echivalentul a primelor trei rate lunare de dobândă (adică suma a trei rate lunare din care se scade valoarea principalului). Constituirea depozitului este unul dintre criteriile de eligibilitate stabilite de Guvern, însă decizia de a bonifica acest depozit aparţine în totalitate băncilor înscrise în program.
Dobânzile acordate de Piraeus Bank la depozitele colaterale vor avea aceleaşi valori ca cele pe care banca le oferă pentru depozitul Gold: 10% la lei şi 4% la euro, fiind actualizate în functie de evoluţia acestuia. Dobânda este fixă pe toată perioada depozitului, constituit la fiecare 12 luni, urmând să fie actualizată la scadenţă.
Piraeus Bank va acorda împrumuturi prin programul „Prima casă” în limita plafonului de 68,4 milioane de euro, stabilit în condiţiile convenţiei de garantare.
SURSA: Piraeus Bank