Uniunea Europeană va pierde, în următorii cinci ani, peste un milion de slujbe şi până la 240 de miliarde de euro din cauza descărcărilor ilegale de conţinut pe Internet, potrivit unui studiu referitor la pirateria online realizat de compania TERA Consultants din Paris. Analiza s-a concentrat pe pirateria cu muzică, filme, televiziune şi software. În 2008, domeniile menţionate, în care lucrau 14,4 milioane de persoane, au generat venituri de 860 miliarde de euro. În acel
Uniunea Europeană va pierde, în următorii cinci ani, peste un milion de slujbe şi până la 240 de miliarde de euro din cauza descărcărilor ilegale de conţinut pe Internet, potrivit unui studiu referitor la pirateria online realizat de compania TERA Consultants din Paris.
Analiza s-a concentrat pe pirateria cu muzică, filme, televiziune şi software.
În 2008, domeniile menţionate, în care lucrau 14,4 milioane de persoane, au generat venituri de 860 miliarde de euro.
În acelaşi an, pirateria a provocat pierderi de zece milioane de euro şi a costat 186.000 de locuri de muncă.
Dacă tendinţa va continua, creşterea rapidă a descărcărilor ilegale şi tehnicile avansate de piraterie vor duce, în Europa, la pierderea a 1,2 milioane de slujbe şi a 240 de miliarde de euro, până în 2015.
Cea mai mare parte a descărcărilor ilegale se referă la muzică, televiziune şi site-uri video, astfel încât impactul cel mai mare al pirateriei este în aceste domenii, se arată în studiu.
Agnete Haaland, preşedinta Federaţiei Internaţionale a Actorilor, crede că este necesară conştientizarea consumatorilor în privinţa impactului economic şi social al activităţilor ilegale pe Internet.
În opinia sa, una dintre soluţiile de inversare a situaţiei este înăsprirea legislaţiei UE în domeniul pirateriei.
SURSA: Mediafax