Pirateria si posibilitatile de descarcare gratuita a majoritatii albumelor de pe internet. Acestea sunt principalele motive care distorsioneaza vanzarile pe piata romaneasca de muzica pe CD si casete audio.
Cel mai mare succes pe piata de muzica din Romania nu l-a avut anul trecut nici Pavel Stratan sau stefan Hrusca si nicio trupa in voga de pop sau rock. L-au avut cutiile “muzicale” cu margarina Rama, care au reusit sa vanda, alaturi de continutul alimentar, peste doua milioane de CD-uri anexate pe capac, cu muzica latino, greceasca sau ruseasca. Prin comparatie, cel mai bine vandut cantaret roman de anul trecut a fost Pavel Stratan, caruia iubitorii de muzica i-au cumparat aproape 250.000 de albume. Ce s-a intamplat in cazul Rama este simptomatic pentru piata romaneasca de muzica, la nivel general. si asta o simt in primul rand producatorii de CD-uri. “Daca acum cativa ani proportia comenzilor pentru productia de CD-uri era de 80% de la casele de discuri si de 20% din partea companiilor care voiau sa faca promotii si sa anexeze un CD, acum raportul s-a schimbat la 80% in favoarea acestora din urma”, explica Nicolae Sota, presedintele Kanami, cel mai mare producator roman din domeniu.
El adauga ca, din ce in ce mai multe reviste, dar si companii care produc bere sau bauturi racoritoare, precum Tuborg sau Coca-Cola, ofera CD-uri cu muzica in cadrul diverselor campanii promotionale. Iar partea interesanta este ca majoritatea acestor promotii contin compilatii cu cele mai bune piese recent aparute pe piata. si atunci, cand ai primit gratis CD-ul cu hit-urile a zece cantareti, ce rost mai are sa le cumperi albumele care, de multe ori, se invart in jurul a una sau doua piese, iar restul melodiilor nu vin decat sa umple spatiul ramas liber? Daca la asta adaugam si posibilitatea descarcarii gratuite de pe internet a aproape oricarei melodii, sa ne mai miram oare ca vanzarile de muzica scad an de an, atingand in 2005 o valoare estimata la 20 de milioane de euro?
“Piata a suferit in ultimii ani mutatii majore. Daca in urma cu cinci ani cumpararea de muzica se facea in special in puncte de vanzare specializate, de la mari magazine pana la tarabe, acum luam in considerare, in proportie de 90%, o comercializare de impuls pe canale de distributie diversificate”, spune Catalin Maxim, director la casa de discuri Roton. Copiile ilegale pe suport sau cele descarcate, adauga Maxim, reprezinta cel mai puternic concurent si cea mai importanta amenintare pentru piata de muzica. Dar la cat se ridica aceasta piata neagra nu stie nimeni, nici macar institutia care ar trebui sa cunoasca situatia pana la cel mai mic detaliu. “Romania nu este o tara furnizoare de piraterie in acest domeniu, cum sunt, de exemplu, Bulgaria, Rusia sau Ucraina. Pana acum, au fost descoperite doar 14 mari cazuri de piraterie in Romania”, sustine Rodica Parvu, directorul general al Oficiului Roman al Drepturilor de Autor (ORDA). Totusi, cate milioane de CD-uri pirat se vand anual in Romania? “O metodologie este necesara. Facem un studiu…”, spune sefa ORDA asa, ca sa nu lase intrebarea fara raspuns.
Oricum, ceea ce se stie sigur este ca, in momentul de fata, muzica romaneasca genereaza peste 70% din volumul vanzarilor de pe piata. si se mai stie ca ORDA a eliberat anul trecut 21 de milioane de holograme, fara de care nu se poate vinde legal niciun CD cu muzica pe piata romaneasca. Dar asta nu inseamna ca s-au vandut 21 de milioane de albume, pentru ca si CD-urile promotionale, gen cele doua milioane de la Rama, au avut nevoie de holograme. si se mai stie ca, in cativa ani, vor disparea de pe piata casetele audio. “Diverta tinde sa lichideze stocurile de MC (n.r – casete audio), pentru ca trendul pietei are in acest sens un cuvant greu de spus. Procentajul vanzarilor este in acest moment de 95% CD si 5% MC”, apreciaza Dan Rosu, directorul general al lantului de magazine Diverta. si in ritmul asta probabil ca in urmatorii ani, vor mai cumpara muzica doar cei care, dintr-un motiv sau altul, nu se pot conecta la internet. Auditie placuta!
21 de milioane de holograme
Atat a eliberat ORDA anul trecut. Fara acestea nu se poate vinde legal nici un CD sau caseta audio cu muzica. Numarul hologramelor este in scadere fata 2004.
Daca acum cativa ani proportia pentru productia de CD-uri era de 80% de la casele de discuri si de 20% din partea companiilor care voiau sa faca promotii, acum, raportul s-a inversat.
Nicolae Sota,
presedinte Kanami
Topul vanzarilor In 2005
La Media Services, in topul vanzarilor de muzica straina s-au situat anul trecut:
• Julio Iglesias, cu albumul “Divorcio” (11.736 exemplare vandute);
• Shakira – “Fijacion Oral” (10.239 exemplare);
• Anastacia – “Anastacia” (8.013 albume)
Primii trei clasati in topul vanzarilor de muzica romaneasca la Media Services au fost:
• Pavel Stratan – “Amintiri din copilarie”, volumul I (137.000 albume);
• Pavel Stratan – “Amintiri din copilarie”, volumul II (102.119 albume);
• Stefan Hrusca – “Iarasi flori dalbe” (53.972 exemplare)
Cele mai vandute trei albume de muzica straina in cazul casei de discuri Roton au fost:
• ATB – “Seven Years” (14.444 albume);
• Despina Vandi – “Gia” (13.845 exemplare);
• Scooter – “Mind the Gap” (12.208 unitati)
In top trei in ceea ce priveste vanzarile de muzica romaneasca la Roton, s-au situat:
• Pepe – “Inima nebuna” (85.139 exemplare);
• Morandi – “Reverse” (52.409 unitati);
• Akcent – “S.O.S.” (38.179)
SURSA: Media Services, Roton