Compania Pirelli RE, divizia imobiliară a grupului italian Pirelli, şi-a lichidat reprezentanţa locală, ce funcţiona în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank, din cauza situaţiei nefavorabile din piaţa imobiliară românească.
„Decizia de a lichida compania este o consecinţă a situaţiei macroeconomice nefavorabile din sectorul de real estate din România”, au comunicat reprezentanţii Pirelli.
Compania avea în plan achiziţia mai multor terenuri la nivel de ţară şi dezvoltare lor cu accent pe segmentul rezidenţial, unde aveau în plan 3.000 de locuinţe.
Reprezentanţii Pirelli au precizat că decizia aparţine ambilor acţionarii şi nu va afecta restul operaţiunilor grupului din România. Pirelli este prezent şi pe segmentele producţiei de anvelope, cord metalic şi filtre antipoluare pentru motoare diesel.
Firma, înfiinţată în 2007, era controlată de grupul italian, în proporţie de 80%, restul revenind UniCredit Ţiriac Bank. Oficialii Pirelli RE susţineau la vremea respectivă că îşi propun să devină lideri pe piaţa din România, cu produse imobiliare de calitate.
Scopul firmei era să gestioneze şi să dezvolte zone şi proprietăţi, şi să furnizeze servicii specializate atât pentru clienţii proprii, cât şi pentru cei ai unor terţe părţi.
Valoarea activelor imobiliare administrate de compania-mamă, Pirelli RE, a scăzut în primul semestru din acest an cu 500 milioane de euro, de la 17,3 miliarde euro la 16,8 miliarde euro.
SURSA: Mediafax