"Impactul bugetar va fi unul serios. Nu am stat să calculez eu impactul bugetar al unei măsuri pe care nu am propus-o şi nici nu mă substitui Ministerului de Finanţe, dar ce vă pot spune este că, pe de o parte, în ani de creştere economică trebuie să fim atenţi cu stimularea consumului, care este făcută pe mai multe planuri în această perioadă. Pe de altă parte, poate că ar fi fost bine să ţintim puţin mai bine acel prag, de 2.000 de lei, pentru că s-ar putea ca măsura să fi avut o eficienţă mult mai mare dacă pragul era mai jos", a spus Dragoş Pîslaru.
Potrivit acestuia, în România există 5,2 milioane de pensionari, iar 2 milioane au pensii sub 1.000 de lei.
De asemenea, acesta a făcut referire la Comisia Centrală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Casei de Pensii, afirmând că funcţionează "prost" pentru că, prin lege, s-au alocat 20 de persoane care să rezolve problemele tuturor pensionarilor care au nevoie de recalculări. În opinia ministrului Dragoş Pîslaru, "asta este vânare de vânt" şi în felul acesta dosarele pot fi soluţionate în anul 2.200. (Sursa: Agerpres)