Plafonarea prețurilor la alimente va fi prelungită până la finalul anului 2024
Plafonarea prețurilor la alimente. Proiectul de lege, completat cu amendamentul propus de grupul PSD, a fost adoptat cu majoritate de voturi în Camera Deputaților. Acest amendament vizează prelungirea termenului pentru aplicarea măsurii de limitare a adaosului la produsele alimentare esențiale.
Măsura va fi valabilă până la data de 31 decembrie 2024, conform Legii de aprobare a ordonanței de urgență 5/2024. Documentul urmează să fie trimis pentru promulgare.
„Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2024”, anunță propunerea legislativă.
Într-o declarație oficială emisă de social-democrați prin intermediul unui comunicat de presă, s-au menționat următoarele:
„Decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetăţenilor pentru menţinerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienţei măsurii promovate de PSD”, a explicat PSD.
Deși unele fluctuații sezoniere ale prețurilor la alimente au persistat ca urmare a limitării adaosului comercial (deoarece prețul final nu a fost plafonat, ci doar marja adăugată de comercianți la prețurile stabilite de producători în condiții concurențiale), este evident că această măsură a redus fenomenul de speculă existent pe piață, potrivit PSD.
Partidul consideră că măsura a adus o anumită stabilitate în ceea ce privește prețurilor la alimente. În plus, a avut un efect benefic asupra controlului inflației generale, consideră PSD.
„PSD consideră că în contextul incertitudinilor economice şi geopolitice externe este necesar să existe un mecanism de protecţie socială care să asigure stabilitatea preţurilor la produsele de strictă necesitate pentru un trai decent”, potrivit sursei citate.
La data de 19 februarie, Senatul a aprobat proiectul de lege în calitate de prim for sesizat. Ulterior, votul decisiv al Camerei Deputaților a consolidat această decizie, iar acum legea urmează să fie trimisă spre promulgare.
Care sunt alimentele al căror preț a fost plafonat
Vă prezentăm lista completă a produselor cu adaosul comercial plafonat:
Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
Brânză telemea de vacă vrac
Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
Mălai până la 1 kg
Ouă de găină calibrul M
Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe de pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard)
Carne proaspătă de porc (carne de porc lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată de porc)
Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi)
Fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă)
Cartofi proaspeți albi vrac
Zahăr alb tos până la 1 kg
Smântână cu 12% grăsime
Unt până la 250 grame
Magiun până la 350 grame