Multe persoane au răbufnit după ce Guvernul a implementat plafonarea tranzacțiilor cash. De exemplu, cineva a scris pe Facebook nu susține „această plafonare la sânge a tranzacțiilor cash”.
Persoana respectivă a explicat că nu are firmă și plătește preponderent cu cardul deoarece i se pare comod. Chiar și așa, nu este de acord cu măsura.
„Nu am firmă, plătesc preponderent cu cardul pentru că mi se pare comod, fac plăți online de când a intrat pe piață această modalitate de plată dar cu toate acestea nu sunt de acord cu această plafonare la sânge a tranzacțiilor cash”, a scris persoana respectivă pe Facebook.
Românii au criticat aspru plafonarea tranzacțiilor cash
Aceasta a subliniat că legea este făcută „pe genunchi de unii care nu au lucrat în viața lor în domeniul privat”.
„De ce nu aș renunța niciodată la cash și de ce nu sunt de acord cu restrângerea tranzacțiilor cash și cu legi făcute pe genunchi de unii care nu au lucrat în viața lor în domeniul privat?”, este scris în postare.
În calitate de persoană fizică, aceasta a făcut următoare mențiuni:
- „consider că este o îngrădire a drepturilor mele. Vreau să dispun de banii munciți de mine în ambele forme, și fizic și digital/virtual, alegerea trebuie să îmi aparțină;
dacă nu aș avea comisioane negociate la banca unde am contul aș avea costuri suplimentare; - pentru că mi s-a deteriorat de câteva ori cardul din cauza bancomatelor vechi iar până la reemitere m-am găsit în imposibilitatea de a face plăți;
- pentru că bancomatele blochează adeseori cardurile și nu poți intra în posesia lui decât la realimentarea acestuia, aproape că e mai rapid să îl reemiți decât să intri în posesia cardului blocat;
- pentru că dacă ai eroare pe tranzacție băncile au termen lung de repunere a banilor pe cont, de obicei cam 30 de zile. Sunt acoperiți de Condițiile Generale de Afaceri pe care le semnează toată lumea la deschiderea conturilor;
- pentru că în ultimii ani băncile au avut adeseori probleme cu sistemele sau au fost atacați de hackeri blocându-se orice activitate ore în șir;
- pentru că e bine să ții ouăle în mai multe coșuri”.
A făcut mențiuni și în calitate de mic contribuabil
Totodată, a făcut mențiuni și în calitate de mic contribuabil. Este vorba despre următoarele puncte:
- „pentru că plătesc mai ușor furnizorii cu ce am încasat cash peste zi;
- pentru că pierd timp și bani cu deplasarea zilnică la bancă, chiar mulți dacă firma e în mediul rural și prima banca la câțiva zeci de km;
- pentru că am costuri de 1-2% la depunerea banilor în bancă la ghișeu;
- pentru că atunci când am vrut să depun banii la ATM acesta nu a funcționat de multe ori, sau nu am primit chitanță ori nu apăreau banii pe cont etc;
- pentru că la încasările cu POS am comision de 1% la încasările de la PF și 2% la încasările de la PJ;
- pentru că nu am semnal bun/deloc în magazin și POS-ul nu prea funcționează”.
România nu este exclusiv urbană și are zone întregi fără semnal la telefon sau fără internet
Persoana respectivă a scos în evidență că România nu este exclusiv urbană. Totodată, țara are „zone întregi fără semnal la telefon sau fără internet”. Astfel, a făcut următoarele mențiuni, în calitate de mare contribuabil:
- pentru că România nu e exclusiv urbană și am zone întregi fără semnal la telefon sau fără internet iar eu sunt în imposibilitatea de a încasa cu cardul;
- pentru că am o flotă de 300 de mașini aflate pe traseu cu risc permanent de cheltuieli neprevăzute fapt care poate genera cheltuieli cash/zi mai mari de 2000 lei/zi cât mi-ai pus tu plafon;
- pentru că mi-a crescut foarte mult riscul de neîncasare prin transferarea încasărilor prin bancă. Nu pot controla momentul plății iar micile firme nu au o disciplină financiară riguroasă;
- pentru că măcar nu mă lași măcar să provizionez 100% deductibil creanțele neîncasate;
- pentru că îmi va crește semnificativ termenul efectiv de încasare;
- pentru că m-ai forțat să am niște cheltuieli lunare suplimentare de 2% aplicat la fiecare încasare prin POS, cheltuieli pe care nu le aveam până acum;
- pentru că mi-au crescut costurile cu depunerile în bancă datorită creșterii frecvenței depunerilor;
- pentru că voi sfârși prin a-mi diminua cifra de afaceri.
Persoana respectivă spune că aceste îngrădiri arată neputința și incompetența statului
„Așa cum am spus de la bun început aceste îngrădiri arată neputința și incompetența statului în stârpirea evaziunii fiscale. Pentru că nu au fost în stare să identifice companiile și persoanele fizice cu probleme de conformare fiscală, au lovit în toți.
Și mai am o problemă cu modul de redactare a legilor, inclusiv aceasta privind restrângerea tranzacțiilor cash. Nu le fac clare, sunt interpretabile. Asta poate duce la încălcări neintenționate ale legii. Iar ei stau la cotitură, abia așteptând să „ardă” nenorocitul de contribuabil.
Devine deja rea credință din partea legiuitorului. Dar chiar nu sunt în stare să dea legi clare și fără echivoc? Dar chiar suntem cârpa lor de șters pe jos? Dar până când?”, a conchis aceasta.