Piteşti – intrarea dinspre autostradă: aglomeraţie, claxoane, şosele răzuite, poliţişti printre camioane, camioane printre pietoni etc. Şi totuşi, dacă te aventurezi până în capătul celălalt al oraşului, la celebra intersecţie spre Râmnicu Vâlcea, şi reuşeşti, în ultimul moment, să te strecori pe direcţia înainte spre Curtea de Argeş, ţi se va deschide un alt peisaj în faţa ochilor. Dealuri ruginite de-a lungul drumului, gospodării liniştite, câte o
Piteşti – intrarea dinspre autostradă: aglomeraţie, claxoane, şosele răzuite, poliţişti printre camioane, camioane printre pietoni etc. Şi totuşi, dacă te aventurezi până în capătul celălalt al oraşului, la celebra intersecţie spre Râmnicu Vâlcea, şi reuşeşti, în ultimul moment, să te strecori pe direcţia înainte spre Curtea de Argeş, ţi se va deschide un alt peisaj în faţa ochilor.
Dealuri ruginite de-a lungul drumului, gospodării liniştite, câte o căruţă cu un cal putere din timp în timp. La circa 30 de kilometri spre nord, descoperi Curtea de Argeş.
Un oraş mic, care a fost odată o importantă capitală, cu vestigii romane, nu departe de Biserica Domnească, şi cu Mânăstirea dominând capătul de perspectivă al bulevardului principal.
Oraşul străjuieşte intrarea într-o vale unică, la capătul căreia se găsesc 1.000 ha de luciu de apă (Barajul Vidraru) şi cea mai impozantă şosea montană de pe la noi – Transfăgărăşanul.
Dar ceea ce este cu adevărat spectaculos pentru noi, europenii de Bucureşti, este liniştea de dincolo de dealurile argeşene, de pe stânga şi dreapta drumului spre baraj. O lume care se mişcă încă în ritmul căruţelor cu boi, în timp ce pe şoseaua paralelă din vale maşinile gonesc spre nicăieri….
Interesant este că, de câte ori pierd câte două ore prin circulaţia infernală din Bucureşti, îmi aduc aminte că, în acelaşi timp, aş fi putut ajunge pe văi.
Acum o săptămână, urcând pe râul Doamnei, la un moment dat, pe partea dreaptă a drumului, mi-a apărut în cale o stâncă impresionantă nu numai ca dimensiuni, ci mai ales pentru că părea să fi fost „polizată“ de un val uriaş acum multe mii de ani. Stânca adăposteşte o raritate de mânăstire – Corbii de Piatră.
Istoria ei este deosebit de interesantă pentru că, după cum povestesc unii localnici, lăcaşul se pierde în negura vremurilor dacice. Mai mult, se spune că şi pe aici ar fi trecut Potopul, care a dat această formă ciudată stâncii, iar chiliile săpate în piatră ar fi adăpostit primii oameni lăsaţi din palmă de Dumnezeu pe aceste meleaguri.
Septimiu Postelnicu este director general UniCredit Leasing