Plan de măsuri în Europa. Ce decizie se pregătește în caz că prețul energiei continuă să crească

energie regenerabila

SURSA FOTO: Unsplash.com

Uniunea Europeană pregătește un plan de măsuri fiscale în cazul în care prețul energiei continuă să crească. Mai precis, UE ar putea permite reducerea mai rapidă a impozitării energiei.

Ce decizie se pregătește în caz că prețul energiei continuă să crească

Uniunea Europeană ar putea facilita guvernelor adoptarea reglementărilor pentru reducerea ratelor de impozitare a energiei în cazul unor creșteri neașteptate ale prețurilor, conform unui proiect discutat de statele membre pentru revizuirea impozitării, relatează Reuters.

În 2021, Comisia Europeană (CE) a propus o revizuire a reglementărilor din blocul comunitar privind impozitarea energiei, vizând o mai mare compatibilitate cu mediul. Aceasta includea introducerea de taxe pe carburanții poluanți folosiți în aviație, care sunt în prezent scutiți de taxele europene.

De ani de zile, statele membre ale UE nu au reușit să ajungă la un acord asupra propunerilor CE din cauza divergențelor privind taxarea în domeniul transporturilor.

Conform unui document consultat de Reuters, Ungaria, care deține președinția rotativă a UE în această lună, a revizuit propunerile și a propus un compromis. Conform documentului, guvernele vor putea reduce impozitarea energiei sub nivelul ratelor minime din UE dacă prețul electricității sau al unui produs energetic crește cu peste 40% timp de peste trei luni.

Astfel, guvernele vor putea reduce rapid taxele și scădea facturile consumatorilor în cazul unei crize energetice, cum a fost cea din 2022, când prețurile gazelor au atins un nivel record după ce Rusia a redus livrările spre Europa.

Propunerea anterioară a UE prevedea reducerea impozitării energiei dacă prețul electricității creștea cu peste 70% timp de peste șase luni.

Totuși, propunerea Ungariei nu abordează problema sensibilă a taxării carburanților poluanți folosiți în aviație.

Unii diplomați ai UE sunt sceptici că se va ajunge la un acord. Schimbarea politicii fiscale a UE este dificilă deoarece necesită aprobarea unanimă a tuturor statelor membre.