Plan Fiscal. România pregătește o reformă fiscală

Reformă fiscală în România. În primul trimestru, Banca Mondială va prezenta mai multe scenarii de reformă fiscală, incluzând cel puțin două opțiuni diferite de măsuri fiscale concrete. Autoritățile publice vor analiza aceste propuneri și vor alege varianta ce urmează să fie aplicată începând din aprilie 2025.

Începând din aprilie 2025, va fi implementată o reformă fiscală care va include actualizarea ratelor de impozitare pentru profit, venit și contribuții sociale, TVA, accize, impozite ecologice, precum și taxe și impozite locale relevante. Vor fi revizuite și veniturile nefiscale, inclusiv sistemul de redevențe, alături de ajustarea facilităților fiscale și pregătirea pentru un nou sistem de impozitare a proprietăților.

Reforma destinată microîntreprinderilor va presupune eliminarea deducerilor și a altor facilități fiscale, revizuirea cotelor de impozitare și eliminarea practicilor de divizare artificială a bazei de impozitare.

În domeniul administrării fiscale, se vor introduce mecanisme pentru detectarea timpurie a fraudelor în TVA și dezvoltarea unui sistem de profilare a contribuabililor. În paralel, reforma cheltuielilor publice va impune un control strict al creșterilor ce depășesc 20% și va extinde achizițiile centralizate.

Deficitul bugetar se va ridica la 7,9% în acest an

În cadrul planului fiscal, Guvernul recunoaște că deficitul bugetar din acest an va ajunge la 7,9%, depășind prognoza inițială de 5%. Astfel, autoritățile își propun o reducere graduală a acestuia în următorii șapte ani, cu o medie anuală de un punct procentual, pentru a ajunge la un deficit de 2,5% din PIB până în 2031.

Pentru a realiza acest obiectiv, Guvernul intenționează să crească veniturile bugetare de la 29,6% din PIB în 2024 la 30,5% în 2025 și apoi la 31% în 2026. Cea mai semnificativă creștere va fi determinată de reformele fiscale incluse în jaloanele 207, 208 și 237 din PNRR, care ar putea genera un impact bugetar de cel puțin 1,1% din PIB în 2025.

Pe partea de cheltuieli, se estimează că acestea vor atinge un vârf de 41,2% din PIB în 2025, urmând să scadă treptat până la 35,9% în 2031. Această diminuare se va realiza prin reducerea cheltuielilor de personal de la 9,3% la 8,3% din PIB, printr-o politică de creșteri salariale foarte limitate în sectorul public, precum și prin reducerea graduală a cheltuielilor sociale și a celor destinate investițiilor.

Ce cuprinde planul fiscal

Impact bugetar estimat – minimum 1,1% din PIB în 2025

Reforma propune măsuri pentru ajustarea facilităților fiscale aplicabile principalelor categorii de impozite și taxe, urmărind o impunere echitabilă și evitarea eventualelor distorsiuni în politica fiscală. În plus, vizează reglementarea metodelor de optimizare fiscală, ajustarea regulilor de taxare, corectarea bazei de impozitare și alte acțiuni ce contribuie la maximizarea colectării veniturilor bugetare, în conformitate cu principiile de echitate fiscală.

Reforma va include:

– Actualizarea regulilor fiscale, incluzând ajustarea bazelor și cotelor de impozitare pentru principalele categorii de taxe, cum ar fi: impozitul pe profit, impozitul pe venit și contribuțiile sociale, TVA, accize, impozite ecologice, taxe și impozite locale, precum și veniturile nefiscale (inclusiv redevențele).
– Ajustarea cotelor de impozitare, urmărind armonizarea acestora, acolo unde este necesar, pentru a îmbunătăți eficiența colectării și a asigura compatibilitatea cu sistemele de impozitare din Uniunea Europeană.
– Revizuirea facilităților fiscale și adaptarea deducerilor pentru impozitul pe venit, astfel încât să se coreleze nivelul de impozitare cu capacitatea de plată a contribuabililor, în special pentru cei cu venituri sub salariul mediu brut pe economie.
– Combaterea practicilor de optimizare fiscală prin restricționarea transferurilor de fonduri ale multinaționalelor către exterior, limitarea deductibilităților asociate cu sponsorizări și donații și ajustarea deducerilor pentru impozitul pe venit și profit.
– Pregătirea pentru impozitarea proprietăților pe baza valorii de piață a acestora.
– Reformarea sistemului de redevențe și introducerea unor mecanisme noi pentru o gestionare mai eficientă a resurselor naturale și a patrimoniului public.

VEZI AICI DOCUMENTUL: Plan Fiscal Romania