Intenţia autorităţilor croate de a converti în moneda locală un pachet de credite în franci elveţieni în valoare de 3,4 miliarde de dolari încalcă legislaţia Uniunii Europene şi tratatele bilaterale de investiţii, a anunţat joi un grup de cinci bănci străine, transmite Bloomberg.
Erste Group Bank AG, UniCredit SpA, OAO Sberbank, Raiffeisen Bank International AG şi Hypo Group Alpe Adria AG au precizat că vor demara o acţiune în justiţie împotriva Guvernului croat dacă actul normativ referitor la conversia în euro a creditelor în franci elveţieni va fi aprobat în formula prezentată.
Săptămâna trecută, ministrul croat de Finanţe, Boris Lalovac a anunţat că Guvernul de la Zagreb intenţionează să ofere posibilitatea conversiei în moneda locală pentru toţi deţinătorii de credite în franci elveţieni. Creditele respective ar urma să fie convertite în euro la cursul de schimb din ziua încheierii contractului de credit. Costul conversiei ar urma să fie suportat de băncile comerciale ale căror pierderi ar putea fi recunoscute drept reduceri de taxe.
'Suntem profund îngrijoraţi de aceste evoluţii precum şi de declaraţiile făcute de Guvernul croat. O conversie forţată, fără a lua în considerare situaţia veniturilor sau capacitatea de rambursare a clientului, este o interferenţă severă în contractele existente', se arată în comunicatul băncilor străine. 'Un astfel de pas ar fi nu doar o încălcare a legislaţiei europene dar şi a tratatelor bilaterale de investiţii încheiate între Croaţia şi ţările de origine ale băncilor implicate', adaugă băncile.
Aproximativ 55.000 de croaţi au credite denominate în franci elveţieni, cu o valoare contabilă totală de 23,1 miliarde kuna (3,4 miliarde de dolari), contractate în anii 2000 când multe persoane din Europa Centrală şi de Est au fost atrase de dobânzile reduse la creditele în franci. Între timp însă aprecierea semnificativă a francului a dus la creşterea costurilor cu rambursarea creditelor în franci iar guvernele din regiune au început să caute soluţii la această problemă.
Potrivit analiştilor Zagrebacka Banka, divizie a UniCredit, este cea mai mare bancă din Croaţia şi controlează aproximativ un sfert din activele bancare. Divizia locală a Erste ocupă locul al treilea, urmată de subsidiara Raiffeisen. Împreună cele cinci bănci străine menţionate reprezintă mai mult de jumătate din sistemul bancar din Croaţia. Toate cele cinci bănci care protestează sunt austriece, deoarece UniCredit şi Sberbank îşi gestionează activele din Europa de Est prin intermediul unor subsidiare cu sediul la Viena.
Şi în Polonia o serie de mari bănci străine cu prezenţă locală, precum General Electric Co. şi Raiffeisen, au protestat faţă de un proiect de act normativ care ar obliga băncile să suporte costul conversiei în zloţi a creditelor ipotecare emise în franci elveţieni, adăugând că vor solicita despăgubiri de la guvernul de la Varşovia în conformitate cu tratatele internaţionale de protejare a investiţiilor.
SURSA: Agerpres