În ultimii 29 de ani, poți număra pe degete câte mari proiecte de infrastructură au fost începute și finalizate în România.
Iată însă că Viorica Dăncilă vorbește despre cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 29 de ani: podul peste Dunăre. Acesta ar urma să fie al treilea cel mai mare pod din Europa și va costa aproximativ jumătate de miliard de euro.
Amplasamentul podului este situat la kilometrul fluvial 165+800 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), peste fluviul Dunărea în zona Brăila, pe teritoriul administrativ al localităţilor Brăila şi Vădeni, aparţinând judeţului Brăila, şi pe teritoriul administrativ al localităţilor Smârdan şi Jijila, aparţinând judeţului Tulcea.
Lucrările la acest obiectiv de investiții presupun mai multe etape. În această primă etapă se vor executa cele două turnuri ale podului, pe malul Dunării (fundații și elevații), în zona județelor Tulcea și Brăila, precum și primele lucrări la zona de ancoraj a podului, situată în județul Tulcea.
Lungimea totală a podului de la Brăila este de 1974 m cu o deschidere centrală de 1120 m și două deschideri laterale de 489 m și, respectiv, 364 m. Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA este 139.541.150 lei.
Durata de execuție prevăzută în autorizație este 17 luni de la data începerii efective a lucrărilor.