Planul de succesiune este un proces complex, integrat în managementul companiei, menit să asigure înlocuirea eficientă a membrilor organizaţiei aflaţi în poziţii de conducere.
Potrivit Luminiţei Ristea, managing partner la Nexia International, este vorba despre consultanţă ce vizează un plan de "exit de business", respectiv formarea de succesori într-o afacere, pentru ca antreprenorul să ştie ce va face cu afacerea sa când va fi prea în vârstă pentru a se mai ocupa el însuşi.

"Practic, pe nimeni nu interesează această topică, dar afară este foarte cunoscută şi aplicată, dar nu numai la nivel contabil, ci la nivelul fiecărei afaceri", spune Luminiţa Ristea, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, planurile de succesiune vor constitui o zonă de consultanţă de foarte mare atracţie pentru oamenii de afaceri români, pentru că "primul lucru pe care trebuie să-l faci când intri într-un business este să ştii cum ieşi din business-ul respectiv".
Afaceri tinere, antreprenori bătrâni

La rândul său, avocatul Dinu Petre, partener la casa de avocatură Cunescu, Balaciu şi Asociaţii, a subliniat că sunt foarte mulţi antreprenori români care şi-au început afacerile după Revoluţia din ’89, când aveau 45 – 50 de ani.

"Probabil că acum se şi vede la multe business-uri, care au fost foarte mari, iar acum sunt un pic în declin pentru că antreprenorii actuali nu mai sunt în stare să le ducă mai departe", a explicat Dinu Petre.

Luminiţa Ristea a făcut referire şi la un studiu realizat recent de firma de consultanţă şi audit, care, printre altele, a reliefat că, în străinătate, firmele, ca urmare a crizei, au fost obligate să se gândească la aceste planuri de succesiune în zona de exit de business. "Este vorba despre afacerile de familie, la care se încheie nişte cicluri de viaţă, este vorba despre părinţi, copii, bunici şi, atunci, trebuie văzut ce se întâmplă cu afacerea", a mai spus Luminiţa Ristea.

"La noi, business-urile sunt tinere, sunt de până în 25 de ani, dar antreprenorii au început să fie în vârstă. Noi le recomandăm şi celor tineri să se gândească la ce se întâmplă cu business-ul lor şi cu ei după încheierea unui ciclu natural de viaţă al oamenilor şi al business-ului", a încheiat Dinu Petre.