În prezent, Comisia Europeana investighează regulamentul care contravine flagrant practicilor europene, precum și modalitatea lipsită de transparență în care a fost adoptat.
În cadrul dezbaterilor din ultimele luni, Guvernul prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și alte autorități ale statului și-au manifestat susținerea față de activitatea liberă a aplicațiilor agregatoare pe piața de transport public. Consiliul Concurenței a declarat de nenumărate ori că existența aplicațiilor contribuie la creșterea gradului de concurență.
Pe parcursul acestor luni, zeci de mii de bucureșteni au semnat petiții pentru menținerea în forma actuală a aplicațiilor agregatoare. Adoptarea acestui regulament va afecta peste un milion de bucureșteni, atât consumatorii, cât și șoferii de taxi.
Sprijinul pentru existența acestor aplicații a fost exprimat și de către numeroase asociații profesionale și ONG-uri din industria transportului.
Regulamentul pe care Primăria Capitalei îl propune nu este susținut de niciuna din părțile direct afectate și contravine legilor naționale și directivelor europene.
Clever Taxi va continua să facă toate demersurile legale necesare la nivel național și european pentru a apăra un serviciu care realmente a modernizat, revoluționat și aliniat la standardele europene piața de taximetrie din România.