Dacă vrei să-ți decorezi casa cu o nouă plantă de interior sau aștepți cu nerăbdare să plantezi alte flori în grădină, ambele opțiuni ar trebui luate în considerare, susțin experții.

Planta de apartament și floarea anului în 2024

Este al optulea an consecutiv în care echipa de la 1-800-Flowers a consultat tendințele și dorințele cumpărătorilor privind cele mai apreciate flori și plante de apartament, scrie Countryliving.

„Am observat o cerere tot mai mare pentru soiuri florale și plante unice și distincte, cum ar fi Ranunculus și planta-șarpe, ca o modalitate de a aduce frumusețea naturală în diverse spații”, spune Alfred Palomares, expert în plante la 1-800-Flowers.

Iată ce trebuie să știți despre ele.

Ranunculus

„Ranunculus, cu petalele sale vibrante, reflectă entuziasm, dragoste, admirație și fericire”, spune Alfred, adăugând că echipa a observat o cerere crescută pentru aceste flori colorate în 2024.

Cu petalele lor largi și ciufulite, Ranunculus sau Piciorul Cocoșului, sunt ideale pentru un aranjament floral sau un buchet. Florile lor frumoase durează adesea câteva săptămâni, dacă le tăiați și să le expuneți în interior.

„Ranunculus variază de la plante perene rezistente, cu creștere redusă, până la tipuri care se dezvoltă pe marginea iazurilor și a râurilor”, spune RHS. Sunt o opțiune genială pentru diferite grădini și spații exterioare.

Ranunculus este asociată cu o varietate de semnificații și simboluri în diferite culturi și tradiții. Adesea, această floare este considerată un simbol al iubirii și fericirii, iar în anumite culturi este asociată cu prospețimea și reînnoirea. Floarea este considerată aducătoare de bucurie și optimism în viața celor care o admiră.

planta sarpe
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Planta-șarpe

Planta-șarpe este perfectă pentru persoanele ocupate care vor să se bucure de beneficiile plantelor de apartament fără a fi presate de timp. Cu frunze asemănătoare unei săbii, aceste plante sunt renumite pentru numeroasele beneficii, inclusiv purificarea aerului și producerea oxigenului peste noapte.

„Planta-șarpe reprezintă longevitatea, sănătatea și creșterea, spune Alfred. ”Dincolo de frumusețea lor izbitoare, aceste plante pot fi un cadou semnificativ care hrănește relațiile și promovează bunăstarea – exact ceea ce ne dorim cu toții în anul următor”, adaugă el.

Planta-șarpe necesită o întreținere incredibil de redusă, așa că poate fi o opțiune grozavă. Are nevoie doar de udare la fiecare două săptămâni și poate tolera diferite condiții de lumină. Frunzele sale tubulare, decorative, se încadrează perfect într-un spațiu modern sau nonconformist. Tolerând foarte bine căldura mare, are nevoie de apă doar o dată la două săptămâni.