Planta pe care trebuie să o ai neapărat în casă de Anul Nou
În noaptea dintre ani, mulți români țin să respecte câteva obiceiuri, printre care se numără:
- purtarea unui obiect de vestimentație roșu
- mâncatul strugurilor
- mâncatul peștelui
O altă tradiție respectată de majoritatea românilor este atârnatul vâscului în casă. Planta este cunoscută și sub numele de creanga de aur. Se spune despre ea că are puteri tămăduitoare.
În cultura europeană, vâscul este considerat un simbol:
- al purității spirituale
- al libertății
- al armoniei
De secole, oamenii au decorat casele cu această plantă mitică în preajma Anului Nou, atârnând-o deasupra ușii cu speranța că va aduce bunăstare, fericire și noroc în noul an.
Această plantă își păstrează culoarea verde pe tot parcursul anului și, asemenea bradului, nu își pierde frunzele niciodată. Din această cauză, vechii germani credeau că vâscul provine direct din cer.
Chiar și în epoca modernă, vâscul este asociat cu aducerea de spor și sănătate în familie. Considerat un simbol al stabilității, vâscul este privit și ca un „păzitor al dragostei”, contribuind la menținerea fericirii în cuplu.
De asemenea, vâscul este recunoscut ca un remediu pentru fertilitate. De asemenea, conform tradiției, se spune că orice femeie care se află sub o coroniță de vâsc nu poate refuza un sărut. Acesta reprezintă:
- iubirea
- prietenia
- norocul
Dacă o femeie nu primește sărutul, se crede că va avea ghinion în dragoste în cursul anului următor și nu se va căsători.
Asocierea dintre vâsc și dragoste vine din mitologia greacă
Legătura dintre vâsc și dragoste derivă din mitologia nordică și este asociată cu povestea lui Baldur, zeul luminii și al purității.
Baldur era fiul zeiței Frigg, care avea cunoștință despre destinul tuturor ființelor vii, dar nu avea permisiunea să împărtășească aceste informații cu nimeni.
La un anumit moment, zeița a început să prezică moartea fiului ei și, în încercarea de a-l proteja pe Baldur, a adunat toate creaturile pământului și le-a cerut să jure că nu îl vor răni vreodată pe tânărul zeu. Zeița nu a invitat și vâscul, având în vedere că îl considera lipsit de semnătate.
Fascinați de invincibilitatea lui Baldur, ceilalți zei au decis să îl supună la diverse încercări, aruncând asupra lui diverse arme și obiecte grele, dar toate încercările lor de a-l distruge au eșuat.
Zeul Loki, cunoscut pentru viclenia sa, s-a metamorfozat într-o femeie cu scopul de a descoperi slăbiciunile lui Baldur. În cele din urmă, a dezvăluit că vâscul, considerat neînsemnat de către Frigg, deținea puterea de a-l răni pe Baldur.
Prin urmare, Loki a confecționat o suliță din lemn de vâsc și i-a dat-o lui Hod, fratele orb al lui Baldur. Atunci când Hod a aruncat sulița către Baldur, zeul a căzut la pământ, împlinind astfel profeția mamei sale.
Frigg sfâșiată de durerea pierderii fiului său, a început să plângă cu lacrimi amare deasupra trupului neînsuflețit al lui Baldur. Aceste lacrimi s-au transformat în „perluțe” albe, căzând peste crenguțele plantei ucigașe.
Legenda oferă două posibile finaluri. Într-unul dintre ele, Frigg iartă vâscul și declară că acesta ar trebui să devină un simbol al păcii și iubirii.
În celălalt final, Baldur învie datorită lacrimilor mamei sale, evidențiind astfel puterea uriașă a dragostei.
