Plantele la care trebuie să ai mare grijă
Plantele aduc o stare de bine oriunde sunt amplasate, însă unele dintre ele nu ar trebui niciodată așezate în dormitor.
Specialiștii au precizat care sunt motivele pentru care nu toate plantele sunt potrivit pentru camera unde dormim. Ei spun că multe plante au efecte negative asupra somnului.
Plantele care ar trebui să nu fie ținute în dormitor
Bonsaiul
Specialiștii spun că o astfel de plantă este bonsaiul. Planta arată foarte bine și este o decorațiune frumoasă, însă cei care au alergii pot suferi din cauza ei. Aceasta poate provoca strănut, congestie nazală sau iritații.
Dacă ai o astfel de plantă, ar fi bine să ai grijă când o îngrijești. Atunci când frunzele sale sunt rupte sau tăiate, persoanele sensibile pot suferi erupții cutanate.
Ciclamenul
O altă plantă interzisă în dormitor ar fi ciclamenul. Planta, în sine, nu este periculoasă, însă poate fi infestată de gărgărițe de viță vie. Insectele pot distruge planta și cu greu o poți salva.
Florile acestei plante au un miros proeminent, ceea ce ar putea afecta somnul.
Iederă englezească
Mulți oameni au iederă englezească în casă, având în vedere că aceasta arată bine. Ea nu ar trebui, totuși, pusă în dormitor. Planta este periculoasă pentru animale și pentru oameni. În ceea ce-i privește pe oameni, ea poate provoca reacții alergice, mai precis:
- mâncărimi
- erupții cutanate
- vezicule
Toate acestea pot afecta somnul.
Ficusul
Ficusul reprezintă o altă alegere nerecomandată pentru dormitor. Frunzele sale mari pot aduna în mod considerabil praf, constituind o potențială neplăcere pentru cei sensibili la praf sau care suferă de alergii respiratorii.
Pentru a preveni aceste inconveniente, este important să ștergem regulat frunzele ficusului.
Oleandrul
Oleanderul se remarcă prin frumusețea sa, datorită florilor sale colorate, dar este important de subliniat că această plantă este extrem de toxică. Atât pentru oameni, cât și pentru animale, toate părțile acestei plante conțin substanțe toxice, inclusiv frunzele, florile și seva.
Expunerea la aceste substanțe poate cauza simptome serioase, precum greață, vărsături, tulburări digestive și chiar aritmii cardiace.
Din cauza nivelului său ridicat de toxicitate, se recomandă să evităm plasarea oleanderului în dormitor. Cel mai bine este să îl așezi într-un loc unde nu au acces animalele sau copiii.
Palmierul Areca
Palmierul Areca poate fi predispus la atacul acarienilor. Aceștia îi vor strica imediat frunzele.
Acarienii sunt detrimentali și oamenilor. Ei pot provoca iritații ale pielii și căilor respiratorii. De asemenea, pot influența negativ nu numai somnul, ci și starea generală.
Euphorbia Trigona (Cactus cowboy)
Euphorbia Trigona, cunoscută sub numele de „cactusul cowboy”, este o plantă suculentă fascinantă, însă necesită o manipulare atentă.
Această plantă conține o sevă lăptoasă extrem de toxică. Contactul cu seva poate cauza iritații severe ale pielii și ochilor, iar în unele situații, poate duce chiar la orbire temporară.
Contactul direct cu planta trebuie evitat. Dacă, totuși, ai pus mâna pe ea, spală bine mâinile.
Plantele care sunt recomandate în dormitor
Dacă, totuși, vrei să ai plante în dormitor, află că sunt câteva care chiar sunt recomandate pentru această cameră.
Iasomie
Iasomia, o plantă exotică, exercită un efect calmant și liniștitor asupra corpului și minții. Un studiu a confirmat că această plantă are capacitatea de a reduce nivelul de anxietate, contribuind astfel la îmbunătățirea calității somnului.
Lavandă
Aromele de lavandă sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a induce somnul și de a reduce anxietatea. Studiile confirmă aceste beneficii, arătând că lavanda poate fi la fel de eficientă ca și medicamentul Valium în reducerea anxietății și îmbunătățirea calității somnului.
Planta șarpe
Pe timpul nopții, această plantă eliberează oxigen și absoarbe dioxidul de carbon, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului și la un somn mai odihnitor.
Aloe vera
Aloe vera acționează similar cu planta șarpe, generând oxigen în timpul nopții și contribuind astfel la un somn mai odihnitor. De asemenea, este o plantă ușor de cultivat și de îngrijit.
Gardenia
Păstrarea unei gardenii în cameră poate contribui la îmbunătățirea calității somnului. Ea poate fi la fel de eficientă ca și Valiumul în reducerea anxietății și îmbunătățirea somnului.
Planta păianjen
Acestă plantă reprezintă un excelent purificator al aerului, eliminând în jur de 90% din formaldehida, o substanță chimică cu potențial cancerigen, din atmosferă.
Valeriană
Mirosul de valeriană poate facilita inducerea unui somn rapid și promovarea unui repaus de calitate.
Crizanteme
Aceste flori frumoase nu doar îmbogățesc interiorul cu o paletă colorată, ci și contribuie la purificarea aerului, eliminând substanțele chimice toxice.
Palmier bambus
Acest palmier este remarcabil pentru capacitatea sa de a purifica aerul și poate fi de ajutor în reducerea nivelului de stres și anxietate.
Planta de cauciuc
Această plantă se distinge prin capacitatea sa de a curăța aerul, eliminând substanțe chimice nocive precum formaldehida și benzenul.