Scumpirea energiei şi, implicit, a tuturor produselor româneşti vor fi principalele urmări ale aplicării reglementărilor din pachetul privind schimbările climatice, lansat recent de Bruxelles.
Denumită şi „20/20/20“, iniţiativa executivului de la Bruxelles se referă la angajamentul UE de a reduce, până în 2020, cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră faţă de anul 1990 (respectiv cu 14% faţă de 2005) şi de a utiliza energie regenerabilă în proporţie de 20% din consumul total de energie. „Fiecare european va scoate din buzunar câte trei euro pe săptămână pentru combaterea schimbărilor climatice. Costul lipsei de acţiune ar fi de zece ori mai mare. În condiţiile în care, cu fiecare zi, preţul gazelor şi al petrolului creşte, costul real al pachetului scade“, a declarat José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene (CE), cu ocazia lansării pachetului de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice.
Indiferent de ce decizie vor lua marile puteri, UE se angajează la punerea în practică a acestui pachet. În cazul în care se ajunge la un acord la nivel internaţional, pachetul „20/20/ 20“ urmează să fie revizuit. La nivelul anului 1990, pe plan mondial, Statele Unite erau răspunzătoare de 36,1% din emisiile de dioxid de carbon, urmate de UE (27 de state membre) – 31,6% şi Rusia – 17,4%.
Planul de măsuri a fost structurat pe două mari categorii: marii poluatori, pentru care se aplică până în 2013 doar schema privind emisiile de CO2 şi care intră în categoria EU ETS şi micii poluatori – non EU ETS. Pachetul vizează reducerea cu 21% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2020, comparativ cu 2005, în cazul marilor poluatori (industriile energetică, a cimentului, a oţelului etc.) şi cu 10% în cazul poluatorilor mici (transporturi, construcţii, agricultură etc.). Deocamdată, reglementările CE se referă doar la sectorul non EU ETS, urmând ca Bruxelles-ul să decidă ulterior cum se va proceda în cazul marilor poluatori. Până la sfârşitul lui 2012, aceştia se află sub incidenţa schemei de tranzacţionare a certificatelor de emisii de CO2, fiind stabilite cote anuale la nivel naţional.
Ţintă obligatorie: serviciile
Pachetul „20/20/20“, care intră în vigoare din 2013, urmăreşte şi revizuirea sistemului de tranzacţionare a certificatelor privind emisiile de CO2, introducerea cotelor specifice obligatorii pentru fiecare stat membru, care variază în funcţie de PIB-ul fiecărei ţări şi promovarea energiei regenerabile. Pentru România, pachetul de măsuri impune două angajamente: o cotă a energiilor regenerabile de 24% în consumul intern brut de energie, până în 2020, şi o cotă de + 19% (faţă de 2005) pentru emisiile în sectoarele non EU ETS. Acest lucru presupune o creştere a nivelului de emisii faţă de acum trei ani, care ne-ar permite să ne dezvoltăm în domeniul agriculturii, transporturilor, serviciilor etc. Dar fiindcă primele două sectoare sunt supuse unor reglementări europene, cum ar fi anumite cote în cazul agriculturii (cota de lapte, de zahăr etc.) sau programul de reducere a emisiilor de CO2 în cazul transporturilor, serviciile ar putea reprezenta varianta spre care ar trebui direcţionate investiţiile.
Aplicarea pachetului „20/20/20“ va conduce la schimbări structurale ale economiei UE, putând determina concentrarea zonelor industriale în vest, unde există resurse financiare pentru retehnologizare. Un efect secundar va fi probabil creşterea migraţiei din Est către Occident, în special a anumitor categorii profesionale care vor fi căutate de către industriile din Vest. O altă consecinţă ce rezultă din programul de reducere a emisiilor de CO2 ar putea fi creşterea impozitelor pentru autoturisme, astfel încât să fie încurajat transportul în comun.
În documentul CE privind evaluarea impactului ce însoţeşte pachetul „20/20/20“ se specifică: „statele membre dispun de competenţe-cheie pentru a defini politici şi măsuri, cum ar fi scheme de impozitare ambiţioase, gestionarea traficului, transportul public etc.“. Pentru ţara noastră, implementarea reglementărilor CE înseamnă o cursă contra cronometru. „Este un moment crucial, când trebuie să hotărâm pe ce drum va merge România. Cu alte cuvinte, ne aflăm în punctul de pornire, când trebuie să stabilim un plan strategic pe termen lung, de la nivel macro până la nivel de companie. În baza acestuia, trebuie să se decidă care vor fi sectoarele economice pe care România trebuie să le dezvolte şi care sunt cele în care ar trebui să nu mai investească“, susţine Dumitra Mereuţă, director al Direcţiei Schimbări Climatice din Ministerul Mediului.
Producătorii termo, la index
Sectorul de producere a energiei este cel care va resimţi din plin impactul măsurilor preconizate de CE. Aceasta, pentru că sectorul energetic este prin natura lui cel mai mare poluator şi pentru că implicit în cazul acestuia prevederile vor fi mult mai drastice. Astfel, începând cu anul 2013, se are în vedere ca sectorul de generare a energiei să nu mai beneficieze de nici un fel de cote de emisii de dioxid de carbon. Este vorba, evident, de producătorii de energie din sectorul termo, care intră sub incidenţa schemei de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră (EU ETS). Spre deosebire de celelalte industrii, care vor continua să primească gratuit un număr de certificate de emisii de gaze, sectorul termo de producere a energiei nu va mai beneficia, începând cu 2013, de o astfel de alocaţie. Ceea ce înseamnă că vor plăti pentru fiecare tonă de dioxid de carbon emisă în atmosferă. Aceasta, în condiţiile în care, pe fondul creşterii pe piaţa europeană a cererii de certificate de emisii, se preconizează o majorare a preţului acestora de la circa 21 euro/certificat (1 certificat este echivalent cu o tona de CO2) la 40 euro/certificat.
Experţi din această piaţă susţin că astfel se creează o presiune puternică asupra sectorului energetic, iar unii producători termo se vor vedea în situaţia de a le fi dublate costurile. O imagine a efortului financiar uriaş pe care l-ar presupune o astfel de măsură, la nivelul producătorilor de energie pe bază de cărbune (care au cele mai însemnate emisii de CO2 din sectorul termo) poate fi dată printr-un calcul sumar. Astfel, dacă ne raportăm la actualele tehnologii pe cărbune – care, pentru producerea unui MWh, au emisii de circa o tonă de dioxid de carbon – şi dacă ţinem cont că la orizontul lui 2013 producţia de energie în termocentralele pe cărbune ar urma să fie 29,7 TWh (circa 40% din total), iar preţul unui certificat de emisii va ajunge la circa 40 de euro, rezultă că efortul financiar pentru acoperirea necesarului de certificate va fi, numai pentru anul respectiv, de 1,2 miliarde de euro.
Costul emisiilor, la concurenţă cu costul combustibililor
Practic, aceasta înseamnă că în viitorii ani vom asista la o creştere covârşitoare a impactului pe care costurile cu emisiile de dioxid de carbon îl vor avea în preţul final al energiei. Se poate vorbi chiar de o redefinire a structurii costurilor în preţul final al energiei. Dacă până în acest moment principalul factor de majorare a preţului energiei îl constituia creşterea abruptă a costurilor cu combustibilii, nu este exclus ca în următorii ani rolul major în evoluţia preţurilor energiei să fie preluat de costurile cu emisiile de CO2. Ceea ce înseamnă de fapt, raportat numai la sectorul termo, că energia produsă în centralele pe cărbune nu va mai fi cea mai ieftină. Pentru a atenua efortul financiar uriaş pe care vor trebui să îl suporte producătorii, România va propune CE ca şi pentru sectorul energetic să se încerce o alocare prin licitaţie, graduală, a cotelor de dioxid de carbon, precizează Dumitra Mereuţă.
Influenţa costurilor cu emisiile de CO2 va începe să se facă simţită, la nivelul producătorilor termo, încă din acest an. Decizia CE de a ne reduce cu 21% cota de certificate de emisii de dioxid de carbon, alocată ţării noastre pe perioada 2008-2012, a însemnat scăderea cotei anuale de emisii ce revine producătorilor de energie cu circa 8,87 milioane tone CO2. La un preţ actual de 21 de euro pentru o tonă de CO2 rezultă, pentru acest an, costuri suplimentare pentru acoperirea diferenţei dintre alocaţia aprobată de CE şi planul propus iniţial de autorităţile române de peste 180 milioane de euro. Evident, aceste costuri vor apărea numai dacă producătorii nu se vor încadra în cota de alocare, aprobată de CE, şi vor atinge plafoanele de emisii propuse iniţial. Aceasta înseamnă fie investiţii tehnologice pentru diminuarea emisiilor – dar care oricum nu vor putea să aibă efecte imediate –, fie scăderea producţiei de energie din centralele care au cele mai mari emisii de CO2.
În final, toate aceste costuri se vor regăsi în preţul energiei la consumator. Pentru a limita efectul acestor costuri din vara acestui an, se va trece la o funcţionare a sectorului de generare care să ţină cont de aceste influenţe în preţul final. Surse din sector susţin că, dacă până în acest moment, în rularea programului Powersym, prin care se stabileşte gradul de încărcare a grupurilor energetice, s-a ţinut cont de minimizarea costurilor cu combustibilul, din luna martie vor fi introduse în program şi restricţiile de emisii. Mai clar spus, din acest an, chiar dacă va fi mai ieftin să produci energie pe bază de cărbune, comparativ cu utilizarea gazelor şi a păcurii, vom fi restricţionaţi de încadrarea în cotele de emisii alocate. Acest lucru va duce automat la creşterea preţului energiei: dacă produci mai mult pe cărbune, ai costuri suplimentare pentru emisiile de CO2, dacă produci mai mult pe hidrocarburi, ai costuri mai ridicate cu combustibilul.
Investiţiile în capacităţile de producere a energiei ce utilizează resursele regenerabile vor avea contribuţia lor la creşterea preţului energiei electrice la consumatori.
Energie curată, preţ prohibitiv
Influenţele acestora însă vor fi de dimensiuni mici, în perspectiva următorilor trei ani, atâta timp cât există o limitare a nivelului puterii ce poate fi instalată. La ora actuală, proiectele în domeniul energiei eoliene, pe care investitorii doresc să le dezvolte în România, însumează 4.000 MW. Specialiştii susţin însă că actualele condiţii tehnice ale sistemului nu permit integrarea a mai mult de 1.500 MW în capacităţi eoliene. La acest nivel, în condiţiile valorilor actuale ale certificatelor verzi, influenţa în preţul unui MWh produs este de sub un euro. Totuşi, pe termen lung, odată cu creşterea ponderii energiei din surse regenerabile, costurile suplimentare induse de aceste investiţii vor creşte în preţul electricităţii. Strategia energetică a României prevede atingerea unei ponderi a energiei electrice din surse regenerabile în consumul intern brut de 33% în 2010 şi, respectiv, 38% în 2020. Atingerea ţintelor privind emisiile de CO2 şi producţia de energie din surse regenerabile va induce costuri uriaşe la nivelul sectorului de generare. De aceea, se impune stabilirea unei strategii clare privind modul în care va evolua sectorul producţiei de energie, mai ales că acţionarul majoritar este statul român.
Trebuie stabilit cu claritate care sunt capacităţile în care se justifică investiţiile de mediu şi pe ce structură de producţie mizăm la orizontul anului 2020, în aşa fel încât mixul de energie rezultat să conducă la preţuri pe care consumatorii să le poată plăti.
«Fiecare european va scoate din buzunar câte trei euro pe săptămână pentru combaterea schimbărilor climatice. »
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene
«Este un moment crucial, când trebuie să hotărâm pe ce drum va merge România, care vor fi sectoarele economice pe care trebuie să le dezvoltăm.»
Dumitra Mereuţă, director, Direcţia Schimbări Climatice din Ministerului Mediului
Prioritate zero
Creşterea eficienţei energetice este principala măsură care ar putea conduce la atenuarea impactului, pe care investiţiile în resurse regenerabile şi cele pentru diminuare emisiilor de CO2 îl au în preţul final al energiei. „Economisirea energiei şi creşterea eficienţei sunt măsuri prioritare care ar trebui realizate înainte de dezvoltarea energiilor regenerabile. Altfel, vom ajunge să producem o energie scumpă, din surse regenerabile, pentru a acoperi consumuri ineficiente“, a declarat Anton Vlădescu, director în Transelectrica.
„AMENDA“ ANULUI 2008
180 mil. euro reprezintă efortul financiar pe care ar trebui să-l facă în acest an producătorii de energie pentru a acoperi diferenţa dintre numărul certificatelor de emisii de CO2 planificate iniţial şi numărul celor alocate de CE.
Opinii europarlamentari
Adina Valean,
vicepreşedinte, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor
„Pe moment, această reglementare este doar un fals prieten. Economia românească suferă din cauza cotelor mici alocate în perioada 2008-2012. E de calculat dacă penalităţile rezultate din depăşirea acestor cote nu sunt mai mici decât impactul pe care respectarea lor l-ar avea asupra economiei româneşti“.
Marian-Jean Marinescu,
vicepreşedinte, Grupul Partidului Popular European
„Pachetul este avantajos pentru România. Având alocată o cotă pozitivă, ni se oferă posibilitatea să investim fără constrângeri în reducerea emisiilor din transporturi, agricultură, reciclarea deşeurilor, precum şi eficientizarea energetică a clădirilor. Ţinta alocată României nu trebuie interpretată ca o favoare“.
Hannes Swoboda,
vicepreşedinte, Grupul Socialist
„Obiectivele sunt stabilite corect. Referitor la aplicarea lor, însă, mai ales în ceea ce priveşte biocombustibilii, suntem sceptici când ne gândim la tehnologiile curente. Trebuie să avem tehnologii mai eficiente, de aceea trebuie abordată problema lor în discuţiile pe tema bugetului“.
