Moise Guran a prezentat pe Facebook, marele plan al lui Klaus Iohannis. Potrivit acestuia, tot ceea ce se întâmplă pe scena politică nu ar fi întâmplător. Mai mult chiar, șeful statului ar avea în minte ca după terminarea mandatului să ținească funcția de prim-ministru. Pentru asta îi trebuie și o modificare a Constituției.
„De câteva zile mă frământă un scenariu și am decis să vi-l zic aici, deși are toate caracteristicile unei teorii a conspirației – explică toate lucrurile ciudate care se întâmplă, dar nu are nicio dovadă directă, ci numai dovezi circumstanțiale.
Planul ascuns al lui Klaus Iohannis. Moise Guran aruncă în aer scena politică
Așa că, ia ciuliți puțin atenția, dar rețineți că ceea ce vă spun aici este doar o ipoteză:
Fapte:
1. Aparent fără niciun plan și fără nicio logică, Klaus Iohannis a decis să rupă coaliția dintre PNL și USR, iar apoi să împingă PNL către PSD, în vedere formării unei majorități largi, care poate modifica constituția. Eliminarea lui Ludovic Orban a fost pusă pe seama unei antipatii personale, dar astfel de lucruri sunt rareori decisive în politică”, a scris Guran.
El a amintit că
2. PNL și PSD au, spuneam eu altădată, același ADN la bază, acolo unde primarii și structurile sunt la fel de înfometate după funcții pentru neamuri, șpăgi pentru firmele de familie și alte nesimțiri meschine. În poză a mai apărut și Cîțu, un individ suficient de obedient cât să execute și ce nu înțelege, Dumnezeu știe pentru ce.
3. PSD și-a dorit întotdeauna o republică parlamentară, în care președintele este un personaj de carton, pentru că PSD n-a mai câștigat alegerile prezidențiale de 20 de ani și, cu cât generațiile se schimbă, șansele sale scad. Și totuși, când Ciolacu s-a trezit pe nepusă masă să vorbească acum de republică parlamentară, mi s-a aprins un beculeț roșu. Pe cine dracu interesează acum schimbarea formei de guvernare și a republicii semiprezidențiale cu una parlamentare?”,
3. Deși suntem abia în 2021, iar alegerile prezidențiale sunt în 2024, o eventuală procedură de modificare a Constituției și a atribuțiilor președintelui n-ar intra în efect decât din 2024. Dacă s-ar decide asta, nici n-am mai avea alegeri prezidențiale în 2024 ci președintele ar fi ales de noul parlament, cel mai probabil în luna următoare alegerilor parlamentare. Așadar, o eventuală modificare a Constituției s-ar putea desfășura cel mai probabil în 2022, 2023 fiind un an preelectoral în care orice alianță de guvernare ar fi se va rupe, din nevoia partidelor de a-și ridica fustele în cap, de a-și arăta și de a-și spune lucruri urâte, așa cum de fiecare dată fac.
Planul ascuns al lui Klaus Iohannis. Moise Guran dezvăluie totul
4. Fără acordul președintelui Iohannis, o astfel de modificare a Constituției nu are nicio șansă, nici acum, nici în 2022 sau în 2024. Și totuși, apropiații săi, care acum dețin majoritatea în conducerea PNL nu zic nici mâr despre propunerea PSD care în esență înseamnă reducerea puterilor președintelui, dar după 2024.
5. Klaus Iohannis nu a vorbit niciodată despre planurile sale de după 2024. Am presupus noi, cu toții, că, turist din fire, președintele actual va dori să meargă pe la Consiliul European, NATO, ceva de genul. Iohannis are abia 62 de ani, iar în 2024 va avea 65. Va fi încă tânăr, pentru un politician. Nu și-a pus nimeni problema că Iohannis ar putea dori să rămână în politica internă. Dar dacă ar dori, ce și-ar dori să fie? Și-ar putea dori să fie, de exemplu, prim-ministru? Dacă da, el știe acum că un alt președinte va putea să îl cheme oricând la ordine, să-i mai ardă și câte o smetie din când în când așa cum el însuși a mai făcut cu Dăncilă și Ponta, iar el, Klaus întâiul ajuns prim-ministru, va fi deci un personaj nu secundar, dar sigur nici împărat nu ar mai fi.
Planul ascuns al lui Klaus Iohannis. Ce funcție vizează
Asta în forma actuală de guvernare. Dacă se schimbă constituția și trecem la o republică parlamentară, prim-ministrul devine cel mai șmecher din parcare, iar președintele va fi, în cel mai bun caz, un notar care-i contrasemnează acestuia deciziile prin decrete, în cel mai prost, un bufon de ceremonii pierdut prin Cotroceni”, a scris Moise Guran.
În opinia sa, o ipoteză de lucru ar fi aceea că Iohannis își dorește să devină după 2024 prim-ministru. Pentru asta îi trebuie un partid. Acum îl are – PNL. Îi trebuie și o modificare a Constituției, pentru care îi trebuie acum, nu în 2024, o majoritate de 66% din parlament – uite că o are și pe asta, cu PSD și UDMR, a continuat el.
PSD își atinge obiectivul său milenar
„Aceste două partide primesc bani, iar PSD își atinge obiectivul său milenar – să nu-și mai aleagă românii direct președintele, pentru că oricât de spartă ar fi Dreapta, în turul 2 se aliază toți împotriva PSD.
Subliniez încă o dată că aceasta este o ipoteză, este pur deductivă, nu se bazează nici pe informații, nici pe dovezi directe. Dar poate, la următoarea ieșire în public, un reporter îl întreabă totuși pe actualul președinte al republicii noastre semiprezidențiale, pe nașul acestei coaliții complet absurde, imorale și antireformiste dintre PSD și PNL, ce planuri are pentru 2025 și cum i se pare ideea modificării Constituției cu trecerea la republică parlamentară”, a punctat acesta.