Anunțul a fost făcut de ministrul sârb al Inovării și Dezvoltării Tehnologice, Nenad Popovic. Potrivit acestuia, centrul va fi de mare folos în domeniu industriei, dar și în cel al medicinei.
El a subliniat faptul că în ultima perioadă numărul bolilor oncologice a crescut semnificativ, iar Serbia trebuie să țină pasul cu țările în curs de dezvoltare.
„Acest centru va fi folosit în primul rând pentru medicină și industrie. Numărul bolilor oncologice a crescut enorm și dorința este ca Serbia să țină pasul cu țările în curs de dezvoltare”, a spus acesta.
Totodată, el a mai adăugat că centrul va fi folosit pentru diagnosticul și producția de produse farmaceutice.
Centrul va fi folosit pentru diagnosticare și producția de produse farmaceutice, pentru producția de semiconductori care nu se află astăzi pe piața mondială – în primul rând siliciu, dar și pentru diagnosticarea motoarelor mari, precum avioane și căi ferate”, a spus Ministrul sârb al Inovării și Dezvoltării Tehnologice, Nenad Popovic.
În ceea ce privește data la care va fi gata, potrivit acestuia, construirea centrului menționat va dura patru-cinci ani, urmând să înceapă până la sfârșitul acestui an.
Amintim faptul că la finele anului trecut, o altă aliață între Rusia și Serbia a fost concretizată. Guvernul sârb și corporația nucleară de stat a Rusiei Rosatom au semnat un acord pentru construirea unui Centru pentru Tehnologii Nucleare și o companie comună care să pună în aplicare proiectul în Serbia.
Legăturile dintre Rusia și Serbia
Conform înțelegerii, în următorii trei ani va fi construit în Serbia un Centru de Medicină Nucleară cu un complex de ciclotron și instalații de producție de radiofarmaceutice.
„Suntem foarte bucuroși că, împreună cu partenerii noștri sârbi, am identificat pașii specifici și un calendar preliminar pentru implementarea acestui proiect, care utilizează tehnologii nucleare inovatoare rusești”, a declarat Alexey Likhachev, Director General al ROSASOM.
„Este o zi istorică în relațiile dintre Serbia și Rusia. În urma acordului dintre liderii noștri, președintele sârb Aleksandar Vučić și președintele rus Vladimir Putin, am semnat acordurile care readuc Serbia pe harta țărilor europene care au o bază. pentru cercetarea științifică în tehnologia nucleară.
Acest lucru va ajuta Serbia să abordeze provocările din domeniul sănătății, științei și cercetării; primim deja solicitări din partea țărilor noastre vecine care ar dori să utilizeze capacitățile centrului și ale oamenilor de știință. Semnarea acestor acorduri deschide noi perspective pentru dezvoltarea relațiilor dintre Serbia și Rusia în domeniul tehnologiei nucleare”, a spus Nenad Popović.