Autorităţile sunt preocupate de îndeplinirea condiţiilor pentru a primi banii de la FMI, dar nu şi de posibilitatea ca bugetarii să recupereze cei 25% pierduţi în vara, dacă legile salarizării nu sunt adoptate anul acesta. Potrivit ministrului Finanţelor, planul B anunţat de premier nu prevede nimic pentru ca salariile bugetarilor să nu revină la valoarea de la începutul anului, ci doar faptul că România va trebui să se împrumute de pe piaţă dacă nu primeşte banii de la FMI.
Ţara noastră va avea probleme cu accesarea tranşelor dacă nu va îndeplini condiţionalităţile din acordul cu FMI şi CE, iar “planul B” ar fi împrumuturile de pe piaţă, “ceea ce nu este un lucru bun”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.
“Este adevărat că dacă nu ne îndeplinim condiţionalităţile prevăzute în acordul cu FMI şi CE avem o problemă cu primirea celor două tranşe. «Planul B» ar fi să ne împrumutăm de pe pieţe, în alte condiţii, ceea ce pentru România nu este un lucru bun”, a afirmat Ialomiţianu.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că Guvernul dispune de un “plan B” în cazul în care legile salarizării nu vor fi adoptate în cursul acestui an. Dacă cele două acte normative nu intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011, bugetarii vor reveni la salariile de la începutul anului, iar România nu va îndeplini cerinţele Fondului Monetar Internaţional.
În condiţiile în care ieşirea din calendarul prevăzut pentru adoptarea legii, urmare a suspendării şedinţei Parlamentului destinată citirii moţiunii de cenzură, poate amâna tranşa FMI şi afecta implicit deficitul.
Şedinţa Parlamentului în care era programată citirea moţiunii de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a fost suspendată de către preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nefiind întrunit cvorumul.