Planul de deratizare și dezinsecție al Capitalei a fost adoptat!
A fost adoptat planul de deratizare și dezinsecție la nivelul Bucureștiului în ședința de astăzi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Astfel, primarul Nicușor Dan a profitat de ședința convocată și a propus votul asupra planului de deratizare și dezinsecție inițiat de acesta.
Amendamentul primarului a primit 51 de voturi „Pentru” și 3 abțineri. Totodată, planul de dezinsecție a primit 51 de voturi „Pentru” și o abținere. Documentul poate vi vizualizat Aici.
Potrivit celor spuse de Nicușor Dan, anexa inițială a fost propusă de Compania Eco Igienizare. După ce s-a votat bugetul Capitalei, a transmis Companiei să se încadreze în buget, însă nu a făcut-o. Așadar, direcția de specialitate a refăcut bugetul în forma votată astăzi.
Nicușor Dan vrea să rezolve problema poluării din București
Anterior, primarul general Nicuşor Dan a anunțat că a avut o întâlnire cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poluarea din Bucureşti şi a prezentat măsurile pe care le are în vedere. Primarul a spus că îşi doreşte ca o companie de renume să realizeze un studiu despre poluanţii atmosferici şi să propună măsuri.
„Am participat ieri la o întâlnire tehnică între reprezentanţii Comisiei Europene şi reprezentanţii autorităţilor române, pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poledere. uarea aerului din Bucureşti. Din partea autorităţilor naţionale au participat reprezentanţi de la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu. Mulţumesc colegei Stefania Simion care s-a ocupat de întâlnirea de ieri, în special a sintetizat conţinutul prezentat Comisiei Europene”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicuşor Dan.
Sursă foto: Dreamstime