Prezent la sesiunea inaugurală a Congresului Economic European de la Katowice, Polonia, Popa a subliniat că regiunile cu un ritm de dezvoltare rapid (cum este şi regiunea Moldovei) trebuie să beneficieze din plin de avantajele noilor proiecte de investiţii, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei remis, marţi, AGERPRES.
Pe de altă parte, oficialul MECT a menţionat că România are printre priorităţi proiectele energetice, educaţia şi infrastructura broadband.
"România acordă o atenţie deosebită iniţiativelor care au ca scop reducerea vulnerabilităţii statelor membre în ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie din surse externe. România îşi exprimă în acest sens disponibilitatea pentru sprijinirea proiectelor care pot contribui la consolidarea securităţii energetice, în deplină conformitate cu obiectivele şi reglementările Uniunii Europene privind diversificarea surselor şi a rutelor de energie", a spus Maricel Popa.
Pentru România, prioritare sunt proiectele ce ţin de infrastructura de transport, în special cea rutieră, unde un loc aparte îl ocupă autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni.
Congresul Economic de la Katowice este cea mai importantă manifestare de acest gen din Europa de Est, adunând în fiecare an circa 6.000-7.000 de participanţi din mediul public şi privat. În acest an, la Congres a participat preşedintele Poloniei, Bronisław Komorowski alături de numeroşi reprezentanţi de rang înalt ai Comisiei Europene şi ai statelor din Europa Centrală şi de Est. AGERPRES