Se întrevede deblocarea planului de relansare european. Polonia şi Ungaria şi-au dat, se pare, acordul pe un text de compromis prezentat de Germania, care ar permite ridicarea vetoului prin care se opun de mai multe săptămâni adoptării planului de relansare european şi bugetului multianual căruia acesta îi este asociat.
Miercuri, viceprim-ministrul guvernului polonez, Jaroslaw Gowin, a arătat că s-a ajuns la un acord cu Germania, care îşi exercită rolul de negociator în calitatea sa de deţinătoare a preşedinţiei rotative a Uniunii Europene. Membru al guvernului polonez, Jaroslaw Gowin este un transfug din partidul liberal al lui Donald Tusk, care participă la coaliţia de guvernare dominată de Partidul Dreptate şi Justiţie al lui Jarosław Kaczyński. El pledează de la începutul tensiunilor pentru un compromis.
Joia trecută, el s-a dus la Bruxelles şi după o serie de reuniuni cu reprezentanţii Comisiei Europene, a marcat o deschidere, dând asigurări că o declaraţie care ar justifica limpede legătura ce trebuie făcută între o eventuală încălcare a regulilor statului de drept şi acordarea fondurilor europene ar putea satisface cele două guverne refractare.
Liderii europeni vor fi informaţi despre acest subiect joi
„Declaraţia explicativă, pregătită de Comisie, va trebui aprobată de lideri. Ea va trebui să indice clar că problema statului de drept nu va trebui utilizată pentru a exercita vreo presiune asupra statelor membre din motive altele decât folosirea adecvată a fondurilor europene”, a declarat atunci Jaroslaw Gowin, înainte ca spusele sale să fie negate de prim-ministrul său, Mateusz Morawiecki. Va fi acelaşi lucru şi de astă dată?
Nici Varşovia, nici Budapesta nu au confirmat această deschidere. „Ne-am dat acordul provizoriu (…). Obiectivul este să încheiem înainte de summitul european” de joi, a declarat un oficial polonez sub acoperirea anonimatului.
Preşedinţia germană a Consiliului European a convocat se pare miercuri după-amiază o reuniune de urgenţă a ambasadorilor celor 27 pe lângă UE pe această temă, arată o sursă europeană.
În orice caz, se confirmă calea declaraţiei de clarificare pentru a ieşi din impas, guvernele europene refuzând categoric să reia textul regulamentului care instaurează pentru prima dată o legătură de condiţionalitate între respectarea statului de drept și accesul la fondurile europene, scrie Les Echos.
Şefii de stat şi de guvern care se reunesc joi în summit la Bruxelles vor fi informaţi despre acest compromis elaborat în trei. El ar permite să se relanseze procesul de adoptare a planului de relansare şi a bugetului european în valoare totală de aproape 2.000 de miliarde de euro. Parlamentul trebuie de asemenea să-l voteze înainte să poată fi activat.