Tsipras a declarat că scopul său este să servească intereselor naţionale şi să respecte promisiunile electorale ale partidului său. "După cinci ani de austeritate barbară poporul nu se mai pleacă în faţa fricii", a declarat el, citat de greekreporter.com
"Grecia vrea să îşi onoreze datoria. Dacă partenerii noştri vor acelaşi lucru, sunt invitaţi la masa negocierilor ca să putem discuta cum putem face acest lucru viabil", a declarat Tsipras în Parlamentul grec.
În discursul său adresat naţiunii, Tsipras a respins prelungirea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană şi a insistat că ţara sa are nevoie de un "credit punte" în iunie, când Atena ar urma să negocieze un nou acord cu UE şi Fondul Monetar Internaţional.
"Ajutorul a eşuat. Noul Guvernul nu este justificat să ceară o prelungire a împrumutului", a declarat premierul, adăugând că poporul grec i-a oferit partidului său un mandat pentru a abandona "programul dezastruos de austeritate".
"Vrem un acord nou, un credit punte, care să ne ofere spaţiul fiscal pe care îl cere o negociere sinceră", a declarat Tsipras.
Premierul a anunţat, de asemenea, redeschiderea televiziunii publice ERT, închisă în 2013 pentru a se salva bani, şi a adăugat că ţara are o "obligaţie morală" să pretindă reparaţii de război de la Germania.
Prim-ministrul grec a promis, de asemenea, o serie de măsuri care vor intra în vigoare de miercuri dimineaţa şi care se vor concentra pe criza umanitară.
"Grecia nu poate fi o ţară europeană când mii de persoane sunt înfometate sau nu au electricitate", a declarat el, adăugând că măsurile vor include mâncare gratuită, electricitate, adăpost şi medicamente pentru familiile afectate de criza economică.
Tsipras a promis, de asemenea, abolirea privilegiilor politice, promiţând vânzarea maşinilor ministeriale care valorează peste 700.000 de euro, precum şi vânzarea unuia dintre cele trei avioane ale Guvernului.
Actualul acord de împrumut al Greciei expiră la sfârşitul lui februarie. UE vrea ca Atena să ceară extinderea lui şi să se angajeze în continuarea reformelor, dar Grecia a refuzat acest lucru.
Discursul lui Tsipras este urmărit îndeaproape de liderii Uniunii Europene care până în prezent au arătat o disponibilitatea insuficientă de a satisface cerințele lui Tsipras, temându-se de o suspendare a reformelor fiscale și economice pe care creditorii internaționali le-au cerut în schimbul celor aproximativ 240 de miliarde de euro asistență de urgenţă.
Grecii au fost grav afectaţi de austeritatea impuse de Troică – Bănca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Țara abia iese din anii de depresiune economică, iar unul din patru greci sunt șomeri.
"Prima prioritate a acestui guvern este îngrijirea marilor răni survenite în urma programului de salvare, soluționarea crizei umanitare după cum am promis să facem înainte de alegeri", a spus Tsipras.