Deşi au tot mai multe dovezi că austeritatea nu duce decât la prăbuşirea economiei, răspunsul politicienilor e acelaşi: mai multă austeritate! Ceea ce se întâmplă acum în Europa este un pact de sinucidere colectivă", a avertizat analistul american, în cadrul Forumului Financiar din Asia, care a reunit peste 2.000 de economişti, oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali din Hong Kong.
În plus, el a arătat că austeritatea nu stimulează încrederea. "Nu se va înregistra o restaurare a încrederii atâta timp cât economiile continuă să cadă, iar asta se va întâmplă până când politicienii vor schimba cursul economiei. Şi cred că asta e puţin posibil", a adăugat analistul.
În schimb, Stiglitz consideră că cel mai bun "tratament economic" îl reprezintă cheltuielile în infrastructură, în special în proiectele de transport şi de energie. În acest sens, el a dat exemplul Chinei, o ţară care a combătut cu succes criza financiară cu ajutorul unor pachete de stimulare fiscală.
Ceea ce dezbat acum economiştii, nu este dacă zona euro se va dezmembra, ci cum şi când se va întâmpla asta. "Discuţiile dintre economişti se rezumă la cea mai bun senariu în care euro poate lua sfârşit. La sfârşitul euro ar putea contribui revoltele populare. În Spania, şomajul în rândul tinerilor a ajuns la peste 40% din 2008. Cât timp vor mai tolera această situaţie?", se înterabă Stiglitz.
Un alt moment în care euro ar putea lua sfârşit este cel când Banca Centrală Europeană refuză să fie creditor de ultimă instanţă pentru unele ţări.