Planul european de relansare şi bugetul multianual al UE au fost blocate. Cine este vinovatul

Europa a fost crunt lovită de pandemia de coronavirus, iar impactul acesteia se resimte radical în economiile țărilor europene. Totuși, deși s-a promis un plan european de relansare economică, se pare că acesta ar fi blocat.

Potrivit Afp, state membre ale UE, în frunte cu Germania, acuză Parlamentul European că pune în pericol planul de relansare de 750 de miliarde de euro şi bugetul european multianual convenite cu mari dificultăţi, întrucât eurodeputaţii insistă asupra condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept şi asupra garanţiilor pentru crearea de noi surse de venit la bugetul european, informează agerpres.

”Fără un acord general rapid între Consiliu (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European” asupra bugetului multianual pentru perioada 2021-2027 ”riscăm să întârziem planul de relansare”, a avertizat vineri într-o declaraţie transmisă presei ambasadorul german pe lângă UE, Michael Clauss.

”Sunt extrem de îngrijorat să văd că negocierile progresează mult prea lent în acest moment. Trebuie să accelerăm puternic aceste negocieri”, continuă ambasadorul german, adăugând că statele membre le-au propus eurodeputaţilor să lucreze şi în weekend-uri.

Ce susține Parlamentul European

De cealaltă parte, Parlamentul European consideră că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru viitorul buget multianual este insuficientă. Eurodeputaţii cer de asemenea garanţii pentru crearea de noi surse de venit pentru bugetul european, cum ar fi noi taxe de mediu şi asupra sectorului digital.

Nemulţumirea principală a responsabililor principalelor grupuri politice din Parlamentul European este absenţa unei condiţionări a accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, care vizează în special Ungaria şi Polonia.

În acest timp, ambasadorul german avertizează că ”fondul de relansare şi cadrul bugetar sunt politic şi tehnic inseparabile”. ”Dacă eurodeputaţii nu votează bugetul, totul se blochează şi planul de relansare este în pericol. Fără cadru bugetar nu există plan de relansare: elementele planului UE de relansare sunt luate ostatice de către eurodeputaţi”, remarcă un alt diplomat european intervievat de AFP.

Ideea condiţionării accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept a provocat divizări şi între statele membre. ”Suntem în discuţii intense cu toate statele. Negocierile sunt extrem de complicate”, a recunoscut Michael Clauss.

El a precizat că Germania, care până în decembrie deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, va face curând o propunere care va fi orientată mai degrabă către instituirea unui mecanism de sancţiuni pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor europene.