Deputatul Cătălin Nechifor a apreciat luni, pe Facebook, că hotărârea de guvern prin care s-au alocat primăriilor peste 50 de milioane de euro din fondul de rezervă bugetară reprezintă o imagine cu „noua hartă de putere din PSD”.
„În ultima hotărâre de guvern, 977 din 13 decembrie, la repartizarea sumelor pentru cheltuielile curente şi de capital în judeţele patriei, lucrurile stau cam aşa: 226,886 mii lei în judeţele conduse de PSD, 35,784 mii lei în restul judeţelor. Sigur că la repartizarea în interiorul judeţelor, pe localităţi, au fost alocate sume de bani şi primarilor de altă culoare decât PSD sau ALDE, dar scopul este evident, vin alegerile europene şi cine dă de mâncare, acela primeşte şi recunoştinţă la vot. Sau, mă rog, pe asta se bazează, dar viaţa bate filmul”, a scris pe Facebook Cătălin Nechifor, fost deputat PSD care activează acum în partidul lui Victor Ponta.
Guvernul a decis, în ședința din 13 decembrie, prin HG nr. 977, să aloce suma de 262.570.000 lei (peste 55 milioane euro) din fondul de rezervă aflat la dispoziția Executivului, pentru unele unități administrativ-teritoriale, scopul fiind „plata cheltuielilor curente și de capital”.