Fostul premier Adrian Năstase a vorbit despre un plan al fostului președinte Traian Băsescu pentru alegerile prezidențiale din acest an. Năstase spune că strategia amintește de jocurile politice elaborate de Viorel Hrebenciuc.
Adrian Năstase susține că Traian Băsescu ar avea un plan subtil de a influența cursa electorală astfel încât George Simion să intre în turul doi. Fostul premier Adrian Năstase și-a exprimat opiniile despre posibila prezență a liderului AUR, George Simion, în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Adrian Năstase, despre planul lui Băsescu
Năstase îl acuză pe Băsescu de încercări de manipulare a electoratului de dreapta, încurajând retragerea lui Ludovic Orban și redirecționarea voturilor acestuia către Elena Lasconi (USR). În opinia sa, acest lucru ar diviza voturile dreptei, slăbind poziția lui Nicolae Ciucă (PNL) și crescând șansele lui Simion de a accede în turul doi.
„Fostul comunist” – după cum se prezenta Băsescu la alegerile din 2004 – nu se dezminte. El l-a încurajat pe Orban să se retragă și să-i transfere voturile sale (câte sunt) Elenei Lasconi. În felul acesta, el scade șansa lui Ciucă să intre în turul doi, împărțind voturile dreptei între Ciucă și Lasconi și mărind șansa lui Simion de a se califica în turul doi. Evident este și o formă de răzbunare împotriva PNL”, a spus Năstase, pe blogul său.
El a mai adăugat că strategia lui Băsescu amintește de jocurile politice elaborate de Viorel Hrebenciuc, susținând că „veteranul FSN” și-a propus să influențeze rezultatul alegerilor într-un mod calculat.
„Într-un fel, veteranul membru al FSN sugerează o altă modalitate, dar cu aceeași finalitate, precum Viorel Hrebenciuc, prin care George Simion să ajungă în turul doi. Diabolic!”, a concluzionat Năstase.
Băsescu și strategia împotriva PSD-PNL
Traian Băsescu, pe de altă parte, și-a exprimat public opinia că o susținere coordonată a Elenei Lasconi de către Forța Dreptei și alte partide mici ar putea preveni accesul lui George Simion în turul doi.
El a subliniat că Lasconi, deși nu este cea mai pregătită opțiune politică, ar stimula prezența electoratului de dreapta în turul doi și ar contracara alianța PSD-PNL:
„Dacă în turul doi va fi Simion cu Ciolacu, electoratul de dreapta va sta acasă. Va sta acasă la legislative care sunt între turul 1 şi turul 2. Apelul meu clar este ca electoratul Forța Dreptei să meargă la vot, să voteze Lasconi președinte”, spunea Băsescu la Digi24.
De asemenea, Băsescu a sugerat că Nicolae Ciucă nu are șanse să intre în turul doi și că PNL ar putea suferi schimbări rapide de conducere pentru a se adapta la situația politică.
Ce a spus fostul președinte despre George Simion
De asemenea, Băsescu a adus în discuție o problemă pentru George Simion: statutul său de persona non-grata în Republica Moldova și Ucraina. El consideră că această situație îl face incompatibil cu funcția de președinte al României:
„Marea problemă este interdicția pe care o are de a intra în Republica Moldova și în Ucraina. (…) Domnul Simion este persona non-grata în două ţări vitale pentru România: Ucraina şi Republica Moldova. În condiţiile astea nu poate fi preşedintele României. Pentru că aici nu merge povestea: o să vedeţi că, dacă mă fac preşedinte, îmi ridică. Nu! Ei vor spune: aţi ştiut, dragi români, dinainte de alegeri că e persona non-grata, aşa cum aţi scos-o pe motivaţii pe Şoşoacă, de ce nu l-aţi scos şi pe Simion? Dacă e să vorbim ce poate face sau de ce i-a validat candidatura BEC? E o situaţie extrem de dificilă. Cum ar arăta un preşedinte al României persona non-grata la Chişinău şi la Kiev. Ar fi ceva greu de imaginat”, mai spunea Băsescu.
El a afirmat că Simion nu ar avea nicio șansă să-l învingă pe Marcel Ciolacu în turul doi, lucru pe care PSD l-ar putea exploata pentru a-și asigura victoria.
„Ciolacu și-l dorește pe Simion ca adversar în turul doi. De asta și stimulează creșterea lui”, a mai punctat fostul președinte.