Vladimir Putin are planuri mari pentru acest an
Vladimir Putin are planuri mari pentru acest an! O delegație a Guvernului de la Kabul, condusă de talibani, participă la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Rusia, după ce Kremlinul a propus eliminarea mișcării islamice de pe lista organizațiilor teroriste interzise. Chiar dacă președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a discutat direct despre acest subiect în cadrul evenimentului, el a menționat că mișcarea islamică este necesară pentru a construi legături cu talibanii și cu actuala conducere din Afganistan.
Hans-Jakob Schindler, expert în Orientul Mijlociu la Counter Extremism Project, consideră că Ministerul de Externe din Rusia ar putea aștepta ceva în schimbul scoaterii mișcării islamice de pe lista grupurilor teroriste interzise. Totuși, acest lucru ar putea fi mai ușor de spus decât de realizat. El și Thomas Ruttig, co-fondator al Afghanistan Analysts Network, cred că următorul pas al Kremlinului ar putea fi recunoașterea oficială a talibanilor ca putere legitimă în Afganistan.
Guvernul de la Moscova a menținut legături informale cu talibanii din anul 2015. În plus, Rusia este suspectată că le-a furnizat arme în trecut. De altfel, în anul 2022, ambele părți au stabilit relații diplomatice oficiale. Niciun stat nu a recunoscut oficial talibanii ca guvern legitim al Afganistanului. De altfel, Rusia i-a clasificat ca organizație interzisă din anul 2003. În anul 2023, Kazahstanul a devenit prima țară care a eliminat talibanii de pe lista organizațiilor teroriste interzise. În prezent, experții politici consideră că Rusia ar putea face același lucru în acest an.
„Talibanii sunt întotdeauna foarte dispuși să accepte concesii în avans, dar lucrurile se complică atunci când vine vorba de reciprocitate”, a zis Hans-Jakob Schindler.
Totuși, Hans-Jakob Schindler crede că ar fi „o bâlbâială diplomatică” din partea Rusiei, dacă ar face așa ceva, fără să ceară ceva în schimb. El crede că pașii Rusiei spre normalizarea relațiilor sale cu talibanii au fost bine calculați.
„Aproape că nu contează dacă Rusia îi scoate pe talibani de pe lista teroriștilor sau nu, atâta timp cât Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite din New York îi menține pe talibani pe lista sa de sancțiuni”, a spus el.
Relațiile dintre cele două state s-au îmbunătățit de anul trecut
În anul 2023, comerțul dintre cele două țări a crescut, depășind pragul de un miliard de dolari americani.
„Un miliard de dolari ar putea fi enorm pentru economia Afganistanului, dar nu este mult pentru economia Rusiei”, a zis Hans-Jakob Schindler.
„Aprofundarea legăturilor cu regimul taliban face parte dintr-o strategie de politică externă a Chinei și Rusiei pentru a umple vidul de putere geopolitică lăsat de retragerea Occidentului din 2021 și pentru a aduce talibanii într-o alianță anti-occidentală. Un alt factor de luat în considerare este atacul terorist din martie de la Moscova, efectuat de Statul Islamic în Khorasan (ISIS-K). Acest eveniment a sporit interesul Moscovei de a aprofunda contactele cu actualul regim de la Kabul”, a adăugat Thomas Ruttig.
Totuși, experții politici nu sunt de acord cu privire la modul în care talibanii ar putea ajuta Rusia să minimizeze riscul terorist.
„Talibanii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a combate așa-numitul „Stat Islamic””, a reamintit Ruttig.
„Moscova presupune în mod eronat că talibanii au respins ISIS-K. Această presupunere este incorectă din două motive: în primul rând, mulți membri ISIS-K au făcut parte anterior din mișcarea talibană și, în al doilea rând, mulți membri talibani actuali sunt ideologic foarte apropiați de ISIS-K. Îmbunătățirea legăturilor ar putea fi, de asemenea, determinată de considerente economice și de speranțele că solul afgan este bogat în minerale relevante din punct de vedere strategic, care pot fi exploatate numai dacă se aduce pacea în țară și se instalează infrastructura adecvată”, a explicat Schindler.
„Kabul ar putea să nu fie o prioritate pentru Moscova în termeni de politică externă, dar Moscova este interesată să transforme Afganistanul într-un hub pentru infrastructură”, a completat Ruttig.
„Pentru a supraviețui din punct de vedere politic, lupta talibanilor împotriva ISIS-K va trebui să fie delicat echilibrată”, a concis Schindler.