Vânzarea exploatației de 55.000 de hectare marca intrarea masivă a arabilor pe piața agricolă a Europei. La acel moment, Duluțe a oferit unele detalii privind tranzacția, menționând că are o valoare între 200 și 250 de milioane de euro, că el rămâne cu o participație minoritară și că arabii au planuri mari la Brăila. ‘’Este strict vorba despre o tranzacţie între entităţi private, nu se vinde pământul din Insulă, că ăla e al statului, se vinde afacerea. Palma am bătut-o, după cum am agreat şi clauzele generale… Din ce mi-au prezentat, vor investi circa 500 de milioane de euro, în cinci ani, în utilaje, amenajări pentru irigatii şi extindere în zootehnie.”, spune Duluţe.
Acum, acesta, cu o parte din bani deja în conturi, vorbește mai pe larg despre ce se va întâmpla cu Insula Mare și planurile pe care în continuare. Doar cu o parte, pentru că finalizarea tranzacției se va face în luna februarie a anului viitor. Duluțe nu vrea să spună cât a încasat deja și nici cu ce procent de acțiuni rămâne.
Aflăm astfel, de la fermier, că arabii au pregătiți 500 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea activității. (Investițiile ) în utilaje, amenajari pentru irigatii şi extindere în zootehnie. Pe partea cu animalele, este vorba de o dezvoltare integrată, de la creşterea animalelor – oi , la sacrificare şi procesare. Înţeleg că vor să crească 150.000 de oi în insulă, soiuri aclimatizate. Este şi normal, la ce piaţă au ei. Sigur, acum am avut ghinionul cu bolile astea la animale, de-au venit peste noi, dar situația se va regla ”, precizează fermierul. Potrivit acestuia, culturile locale vor fi păstrate, mai ales cerealele, iar unele, cum ar fi cele de lucernă(2.500 de hectare, în prezent), extinse. “Maxim 10.000 de hectare vor fi cu lucernă- nutreț pentru animale”, mai spune Duluțe. În prezent, acesta urmărește să cumpere cât mai mult teren agricol în țară. “Am în vedere 1.200 de hectare în zona Timișoara – Arad, de la un neamț, mai tatonez și sudul Moldovei. Ideea e că am multe oportunități acum, lumea a aflat că stau pe cash și am tot felul de propuneri. Ideea, în mare, este să cumpăr terenuri pentru a face o afacere din vânzarea lor ulterioară”.
Cumpără și ferma, beneficiază și de subvenție de milioane
Agricost, firma ce deține concesiunea pe 30 de ani a Insulei Mari, cultivă grâu, lucernă şi rapiţă. Duluţe a preluat în 2012, de la Agenţia Domeniilor Statului, cele 56.000 de hectare de teren arabil în cel mai bun loc agricol din ţară, Insula Mare a Brăilei.
Prin vânzarea fermei de către Duluţe, arabii vor beneficia nu doar o suprafaţă uriaşă de teren ci şi de sume importante de bani de la UE, reprezetând plăţile directe de care beneficiază agricultorii din Europa. În 2017, Agricost a încasat de la APIA 9,4 milioane de euro subvenţii agricole pe suprafaţă, la care se vor adăuga sprijinul financiar aferent Măsurii 13 – Zone defavorizate, precum şi plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal pentru suprafeţele cultivate anul trecut cu lucernă şi soia. Adică încă 6 milioane de euro.
După ce vor deveni achiziţiona Agricost, arabii vor plăti la Agenţia Domeniile Statului o sumă pentru arendare, în jur de 5 milioane de euro anual.
La Brăila vine un arab…Cine este el?
Viitorul proprietar al Agricost este emirul emiratului Abu Dhabi. Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan este preşedinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera şi de-a lungul timpului a fost de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite. Deţine o diplomă de licenţă în ştiinţe politice şi administraţie de afaceri, pe care a primit-o de la Universitatea Emiratele Arabe Unite Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea cerealelor, producţia şi tradingul acestora, având două divizii, de hrană pentru animale şi de alimente pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.