Călin Georgescu a stârnit controverse printr-un interviu acordat unei platforme australiene, în care a lansat acuzații dure la adresa organizațiilor globale și marilor corporații. El a vorbit despre un presupus plan de reducere a populației mondiale la 500 de milioane de persoane și despre o „realitate controlată” în care trăiește întreaga umanitate.
Călin Georgescu acuză planuri globale de reducere a populației
Călin Georgescu, într-un interviu publicat de platforma australiană zeeemedia.com, a lansat acuzații grave împotriva corporațiilor globale și organizațiilor internaționale, precum ONU și Organizația Mondială a Sănătății.
Conform declarațiilor sale, acestea ar fi implicate într-un plan masiv ce urmărește „exterminarea a 7,5 miliarde de oameni”. El a susținut că obiectivul final al acestui plan ar fi reducerea populației globale la doar 500 de milioane de persoane, transformând supraviețuitorii într-o populație „robotizată”.
„Ei au un plan simplu. Trebuie să schimbe ființele umane în roboți, iar aceștia să fie în slujba lor și populația să fie redusă până la 500 de milioane. De fapt, acesta este obiectivul, pe care eu l-am descoperit. Și, de fapt, toată lumea știe astăzi. Adică, nu este niciun secret că vor să reducă populaţia planetei”, a declarat Georgescu.
Conceptul de „Matrix” în viziunea lui Călin Georgescu
Georgescu a vorbit despre libertatea aparentă a oamenilor, comparând-o cu o realitate iluzorie descrisă drept „Matrix”.
„Ei te lasă să crezi că ești liber dar, de fapt, nu ești liber. Cu alte cuvinte, eşti în Matrix. Și dacă nu înțelegi că eşti în Matrix, nu poţi să ieşi din Matrix. Aceasta este o problemă”, a explicat Georgescu în cadrul interviului.
Acuzații privind exploatarea resurselor naturale
În continuarea declarațiilor sale, Georgescu a criticat modul în care marile corporații exploatează resursele naturale ale țărilor sărace, oferind exemplul companiei Nestlé. Acesta a declarat că gigantul alimentar achiziționează apă la prețuri foarte mici în unele state africane. Ulterior, compania o revinde la sume exorbitante, obținând profituri uriașe.
„Aceștia ar lua toată apa dintr-o țară, din Africa, sau din trei țări, plătesc doar 1 dolar pentru o tonă, și o vând ulterior cu 5 euro”, a susținut Georgescu.
Reacția lui Călin Georgescu față de decizia CCR
Călin Georgescu nu s-a limitat la temele globale, abordând și subiecte interne de actualitate. El și-a exprimat opinia despre decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind renumărarea voturilor.
El a subliniat importanța voinței poporului român în procesul electoral, criticând influențele externe asupra deciziilor naționale.
„Oamenii au dreptul de a alege, oamenii au puterea de a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!”, a afirmat acesta.
Georgescu a subliniat că România și românii trebuie să fie cei care iau deciziile importante. El a avertizat împotriva manipulărilor venite din partea instituțiilor.
„Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”, a adăugat el.
De asemenea, candidatul a criticat puternic manipularea și intervențiile instituțiilor în procesele electorale.
„Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care, în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!”, a concluzionat Georgescu.