Planul de redresare economică a Statelor Unite, lansat de preşedintele Barack Obama, va duce la salvarea a 3,5 milioane de locuri de muncă până în 2010, chiar dacă rata şomajului va rămâne ridicată, potrivit unui oficial al administraţiei.
Acesta a mai declarat că rezultatele planului financiar în valoare de 787 milioane de dolari sunt atent monitorizate pentru a se determina dacă va fi nevoie de noi măsuri.
„În acest moment, credem că am urmat paşii necesari pentru ca planul să aducă îmbunătăţiri în viaţa americanilor”, a mai spus oficialul de la Casa Albă.
Potrivit Administraţiei Obama, planul de sprijin economic va salva sau chiar va crea până la 1,5 milioane de locuri de muncă, în acest an, şi 3,5 milioane în 2010.
Departamentul Muncii din Statele Unite a anunţat că, în luna aprilie, şi-au pierdut locul de muncă încă 539.000 de persoane, rata şomajului ajungând la 8,9 procente.
SURSA: CNN Money