Planul PNL „România produce” prinde contur. Nicolae Ciucă: Pompăm miliarde de euro în economia reală

Nicolae Ciucă

SURSA FOTO: Facebook, Nicolae Ionel Ciucă

Planul de reindustrializare este lucrat în comisia economica a Partidului Național Liberal (PNL), prezentat de Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, astăzi în Biroul Politic Naţional al partidului, apoi prezentat în coaliția de guvernare și agreat.

Planul PNL „România produce” prinde contur

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a reamintit tuturor că industria românească poate fi revitalizată și poate redeveni un motor al economiei, dacă beneficiază de suportul necesar.

De aceea, el a solicitat ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să prezinte planul „România produce” în ședința Biroului Politic Național al PNL, proiect pe care l-a anunțat și definit în perioada în care era premierul României.

Marcel Boloș (SURSA FOTO: Facebook, Marcel Boloș)

Guvernul Ciolacu vrea reindustrializarea României

Scopul acestui plan este deblocarea potențialului economic al țării. În cadrul coaliției de guvernare, s-a decis să se sprijine reindustrializarea României prin acest plan concret. Se vor aloca miliarde de euro în economia reală prin trei programe care vor fi derulate în următorii ani:

Primul program, „Reînnoirea industrială a României”, are o valoare de 3 miliarde euro și cuprinde trei direcții:

  • prima direcție prevede alocarea unui miliard de euro pentru atragerea investițiilor private în economie, oferind granturi de 30% pentru proiecte de cel puțin 150 milioane euro;
  • a doua direcție se concentrează pe acordarea a 450 milioane euro pentru sprijinirea industriei cu impact în reducerea diferențelor dintre regiunile țării;
  • a treia direcție vizează accelerarea decarbonizării industriei, printr-un sprijin de un miliard de euro.

Al doilea program, cu o valoare de 250 milioane euro, va stimula prelucrarea în țară a zăcămintelor, având ca obiectiv procesarea resurselor românești în țară pentru a asigura locuri de muncă și întărirea exporturilor.

Al treilea program va investi 300 milioane euro în dezvoltarea afacerilor locale, oferind companiilor autohtone posibilitatea de a-și crește valoarea și relevanța pe piețele internaționale.

„România este o țară a inovației, a oamenilor curajoși și a oportunităților. Am convingerea ca, printr-un plan de revitalizare, industria țării va fi mai solidă și mai competitivă”, a scris liderul liberalilor, marți, pe Facebook.

„România are nevoie de viziunea echipei liberale pentru dezvoltarea industriei. / Succes deplin. / Felicitări! / Felicitari! Avem mare nevoie de asemenea proiecte, de oameni capabili sa implementeze aceste proiecte atat de vitale pentru industria din tara noastră! / Doamne ajută! / Mult succes și la cât mai multe astfel de inițiative! / Asa trebuie acționat. Felicitari! / Felicitări! Mulțumesc succes in demersurile promovării,sprijinirii industriei și economiei naționale!”, au scris românii în secțiunea de comentarii.