Planul Rusiei de anexare a unor regiuni ucrainene îl îngrijorează pe secretarul general al ONU. Poate genera o escaladare periculoasă

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a explicat că orice decizie în sensul anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu ar avea nicio valoare juridică.

„Ar fi o escaladare periculoasă. Orice decizie în sensul anexării regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie nu ar avea nicio valoare juridică şi merită să fie condamnată”, a declarat Antonio Guterres, conform reuters.com

Anunțul lui Antonio Guterres a venit în contextul în care preşedintele Rusiei intenţionează să anunţe formal, vineri, iniţierea procedurilor de anexare a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

După finalizarea procedurii de incorporare a acestor teritorii, prin votul Parlamentului, Moscova probabil va ameninţa cu o ripostă cu armament strategic în cazul oricărui atac asupra a ceea ce va considera teritoriul rus.

Volodimir Zelenski trage semnalul de alarmă

Liderul de la Kiev a reacționat la planul Rusiei de a formaliza anexarea a patru regiuni ucrainene. Astfel, Volodimir Zelenski a convocat pentru vineri o reuniune urgentă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei de la Kiev, Serhiy Nikiforov, a informat în ziua de joi că la reuniune vor participa comandanţii de rang înalt ai armatei din Ucraina, precum şi şefii serviciilor civile de securitate.

„Preşedintele Volodimir Zelenski convoacă o reuniune de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, care se va desfăşura mâine”, a declarat Serhiy Nikiforov, conform informațiilor transmise de ukrinform.ua

De asemenea, preşedintele Volodimir Zelenski a condamnat vehement referendumurile „fără valoare” organizate în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi a avertizat că „integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”.

„Reacţia noastră faţă de recunoaşterea rezultatelor de către Rusia va fi foarte dură”, a declarat Volodimir Zelenski.

În altă ordine de idei, liderul de la Kremlin a declarat joi că actualul război, început la data de 24 februarie, reprezintă, de fapt, unul dintre efectele destrămării Uniunii Sovietice.

„Este suficient să observăm ceea ce se întâmplă în acest moment între Rusia şi Ucraina, ceea ce se întâmplă la frontierele anumitor state din cadrul Comunităţii Statelor Independente. Toate aceste lucruri, desigur, sunt rezultatele destrămării Uniunii Sovietice”, a declarat Vladimir Putin.