După desemnarea lui Florin Cîţu în funcţia de premier, liderul interimar al PSD a declarat că „este clar parcursul care se doreşte, se forţează alegeri”.
Ciolacu susţine că cel mai „probabil” decizia preşedintelui era luată chiar înainte de consultări.
„Este posibil. Vom avea o discuţie cu specialiştii din partid. Vineri avem şedinţă şi vom discuta. Dar vom discuta şi cu liderii celorlalte formaţiuni parlamentare şi vom avea cred o strategie comună”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă nominalizarea lui Florin Cîţu ca premier.
Ce spune Teodorovici?
În opinia fostului ministru al finanțelor, Florin Cîțu „și-a dovedit deja incompetența”.
„Cîțu și-a dovedit deja incompetența atât în domeniul privat, cât și în administrația publică și, în special, în ultimele 3 luni ca ministru de finanțe, aruncând în aer deficitul, sabotând ratingul de țară, împrumutându-se la costuri record și reușind ca în fiecare zi să aducă un nou maxim istoric al cursului leu-euro.
Gândiți-vă ce dezastru ar putea să facă la Palatul Victoria! În plus, am dubii că Vasile Cîțu ar trece toate testele necesare pentru această funcție…
Guvernarea PNL și cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis sunt cea mai mare țeapă dată românilor de la Traian Băsescu încoace”, susține Teodorovici.